Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 45 minute
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum 34 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum 23 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum o ora
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

SURSE Percheziții la complexul energetic Oltenia și la fostul manager Daniel Burlan, într-un dosar de corupție

G4Media acum 30 minute
Șapte percheziții sunt în desfășurare, joi, la complexul energetic Oltenia, într-un dosar de corupție, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Procurorii DNA fac o anchetă care ar viza lucrări de modernizare la Rovinari, Isalnița și Turceni, iar

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 4 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Mai mulți minori, inculpați pentru atacul din Sydney. Ce au descoperit autoritățile în timpul perchezițiilor

Ziare.com acum o ora
Cinci adolescenţi au fost inculpaţi pentru terorism în urma unei investigaţii asupra unui atac cu armă albă de la o biserică din Sydney din aprilie în care două persoane au fost înjunghiate, a anunţat joi poliţia federală din Australia. "Cinci tiner

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 2 ore
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 2 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 3 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Ciolacu: Nu se rupe, dom-le, nicio coaliţie, nicio alianţă. Categoric! Suntem mai puternici decât niciodată în momentul ăsta!

News.ro acum 42 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei. El susţine că membrii alianţei sunt ”mai puternici decât niciodată

Tensiunea creşte între RetuRO, administratorul SGR, şi industria HoReCa. Restaurantele şi barurile devin un obstacol în calea recuperării ambalajelor. „Ne dorim o rearanjare a sistemului de colectare.“ Care sunt soluţiile?

Ziarul Financiar acum 10 ore
♦ Proprietarii de restaurante nu vor să-şi cumpere propriile aparate de colectare precum retailerii, deşi marile restaurante precum Hanul lui Manuc „produc“ ambalaje cât un hipermarket ♦ „Nu ar fi fezabil aşa ceva – să arunci sticle şi să se spargă

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 11 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Noutăţi pe piaţa muncii. MMSS: Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţile casnice

Ziarul Financiar acum o ora
Începând cu această săptămână, este funcţională platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice, care introduce un concept nou pe piaţa muncii, conform unui comunicat recent al Ministerul Muncii şi Solidarităţii

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 12 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 10 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Adolescent arestat în Franța, după ce a spus că vrea să moară ca un „martir” la Jocurile Olimpice

HotNews acum 13 ore
Autoritățile anti-terorism din Franța au arestat un adolescent în vârstă de 16 ani, după ce acesta a afirmat pe rețelele sociale că vrea să moară ca un martir la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, a precizat miercuri o purtătoare de cuv

Atac cu cuțitul la o școală din Țara Galilor. Doi profesori și un copil au fost transportați la spital

Gandul acum 10 ore
Trei persoane au fost transportate de urgență la spital în urma unui incident major la o școală din sudul Țării Galilor. Doi profesori și un copil au fost înjunghiați într-un atac la o școală din sud-vestul Țării Galilor, scrie Express.co.uk. O adol

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 12 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr

News.ro acum 12 ore
Joe Biden vizibil galvanizat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP. ”A

SUA relansează ajutarea Ucrainei printr-o primă livrare masivă de un miliard de dolari. Ucrainenii urmează să primească în ”orele” următoare rachete de apărare aeriană, muniţie de HIMARS, obuze, vehicule blindate şi armament antitanc

News.ro acum 11 ore
”Este o investiţie în propria noastră securitate”, a declarat miercuri Joe Biden după ce a promulgat un vast plan de asistenţă a Ucrainei, căreia i-a promis o primă trimitere masivă de armament în valoare de un miliard de dolari în ”orele” următoare

SUA au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina. Ar fi fost folosite deja în Crimeea

Ziare.com acum 12 ore
Statele Unite au livrat Ucrainei rachetele cu rază lungă de acțiune ATACMS, la începutul acestei luni. Anterior, administrația Biden refuzase să le trimită. Președintele american ar fi aprobat introducerea acestora în pachetul de ajutor de 300 de mi

Cluj: Trei bărbaţi, răniţi într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi două autoutilitare/ Una dintre victime, în stare gravă - FOTO, VIDEO

News.ro acum 11 ore
Trei bărbaţi au fost răniţi, miercuri seară, într-un accident produs în judeţul Cluj, pe E 81, unde un autoturism şi două autoutilitare s-au ciocnit. Una dintre victime a fost găsită încarcerată, fiind în stare gravă.

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum 12 ore
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Conferenţiar universitar Institutul Oncologic Bucureşti: Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană privind incidenţa şi mortalitatea cancerului de col uterin/ Avem 100.000 de cancere noi pe an şi mai mult de jumătate din paciente mor

News.ro acum 13 ore
Dr. Silviu Voinea, conferenţiar universitar la Institutul Oncologic Bucureşti, afirmă că România este primul loc în Uniunea Europeană în privinţa incidenţei şi mortalităţii cancerului de col uterin. El arată că în ţara noastră sunt înregistrate 100.

Florin Roman (PNL): Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie

G4Media acum 13 ore
Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că „noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”, transmite Agerpres. „Eu ştiu că aici vă e

Oligarhul fugar Ilan Șor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar rusa să fie limba de comunicare oficială

Ziare.com acum 13 ore
Ilan Şor, oligarhul fugar, și-ar dori transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Chişinăul să fie pus pe picior de egalitate cu Tiraspolul şi Comratul, relatează miercuri, 24 aprilie, Ziarul Naţional din Chişinău. În acelaşi timp, li

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°