Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 26 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 31 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum o ora
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

ISU Bihor 300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

Ziua Constanta acum 57 minute
Nr. 79 Oradea, 25.04.2024 COMUNICAT DE PRESĂ 300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență „CRIŞANA” al județului Bihor recrutează candidați pentru concursul de

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 53 minute
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Moarte suspectă: Poliţist de penitenciar, găsit FĂRĂ SUFLARE într-o benzinărie din Focșani

Gandul acum 48 minute
Un poliţist de penitenciar a fost găsit, joi, fără suflare, într-o benzinărie din Focşani. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă și fac cercetări în acest caz. Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Ciolacu, întrevedere cu Jutta Urpilainen, comisarul european pentru Parteneriate Internaţionale

Mediafax acum o ora
„Şeful Executivului român a arătat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pe lângă provocările la adresa securităţii în zonă, a condus şi la perturbarea pieţelor globale şi a lanţurilor de aprovizionare şi a apreciat că strategia de diplomaţie eco

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum o ora
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Un poliţist din Maramureș testat la intrarea în serviciu, depistat că ar fi utlizat substanţe psihoactive

G4Media acum 29 minute
Un poliţist testat înaintea intrării în serviciu a fost depistat că ar fi utilizat substanţe psihoactive, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Florina Meteş, transmite Agerpres. „Seara trecută

METEO: Ploi, grindină şi intensificări de vânt în toată ţara, până vineri dimineaţa. La munte ninge

G4Media acum 29 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până vineri dimineaţa, transmite Agerpres. Potrivit meteorologilor, în intervalul 25 aprilie, ora 10:00 – 26 aprilie,

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 53 minute
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Clipe de coșmar trăite de o tânără de 21 de ani într-un aeroport din Europa. A fost la un pas de moarte după ce a băut o CAFEA de la un automat

Gandul acum 30 minute
O tânără de 21 de ani a fost la un pas să-și piardă viața după ce a consumat o cafea de la un automat din Aeroportul Son Sant Joan, Mallorca. Tânăra, care lucra pentru o companie aeriană, și-a cumpărat o cafea de la automatul din aeroport, însă a si

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum 2 ore
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 4 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Metrorex: Noul tren Metropolis produs de Alstom a sosit la Depoul Berceni. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare, sisteme de alarmare în caz de urgenţă, locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, folie anti-grafitti

News.ro acum 2 ore
Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit joi la Depoul Berceni, anunţă Metrorex. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare cu înregistrare şi transmitere la bordul mecanicului a imaginilor din vagoane, are afişaj d

Kievul pune restricţii la emiterea paşapoartelor pentru bărbaţii de vârstă militară

News.ro acum 3 ore
Guvernul ucrainean a aprobat reglementări care interzic temporar bărbaţilor de vârstă militară să solicite paşapoarte în străinătate, înăsprind şi mai mult restricţiile în încercarea de a rezolva problema lipsei de trupe, relatează Reuters. Noile pr

FC Barcelona: Xavi va rămâne la club cel puţin până în 2025

News.ro acum 3 ore
Antrenorul Barcelonei, Xavi, va rămâne la club cel puţin până la finalul contractului său, în iunie 2025, după ce s-a răzgândit că acesta va fi ultimul său sezon, relatează BBC. Tehnicianul de 44 de ani a anunţat în ianuarie că va renunţa la funcţia

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 4 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 5 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 3 ore
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Mai mulți minori, inculpați pentru atacul din Sydney. Ce au descoperit autoritățile în timpul perchezițiilor

Ziare.com acum 2 ore
Cinci adolescenţi au fost inculpaţi pentru terorism în urma unei investigaţii asupra unui atac cu armă albă de la o biserică din Sydney din aprilie în care două persoane au fost înjunghiate, a anunţat joi poliţia federală din Australia. "Cinci tiner

Ciolacu: Nu se rupe, dom-le, nicio coaliţie, nicio alianţă. Categoric! Suntem mai puternici decât niciodată în momentul ăsta!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei. El susţine că membrii alianţei sunt ”mai puternici decât niciodată

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 12 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Noutăţi pe piaţa muncii. MMSS: Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţile casnice

Ziarul Financiar acum 3 ore
Începând cu această săptămână, este funcţională platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice, care introduce un concept nou pe piaţa muncii, conform unui comunicat recent al Ministerul Muncii şi Solidarităţii

Tensiunea creşte între RetuRO, administratorul SGR, şi industria HoReCa. Restaurantele şi barurile devin un obstacol în calea recuperării ambalajelor. „Ne dorim o rearanjare a sistemului de colectare.“ Care sunt soluţiile?

Ziarul Financiar acum 11 ore
♦ Proprietarii de restaurante nu vor să-şi cumpere propriile aparate de colectare precum retailerii, deşi marile restaurante precum Hanul lui Manuc „produc“ ambalaje cât un hipermarket ♦ „Nu ar fi fezabil aşa ceva – să arunci sticle şi să se spargă

Premierul Pedro Sánchez își suspendă atribuțiile publice, în timp ce soția sa se confruntă cu o anchetă / Până luni decide dacă demisionează din funcție

G4Media acum 14 ore
Premierul spaniol Pedro Sánchez și-a suspendat atribuțiile publice urmând să „reflecteze”, până luni, dacă mai rămâne în funcție, după ce un tribunal a deschis o anchetă preliminară în cazul soției sale, informează BBC. Într-o declarație, liderul sp

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr

News.ro acum 14 ore
Joe Biden vizibil galvanizat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP. ”A

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 14 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 11 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

SUA relansează ajutarea Ucrainei printr-o primă livrare masivă de un miliard de dolari. Ucrainenii urmează să primească în ”orele” următoare rachete de apărare aeriană, muniţie de HIMARS, obuze, vehicule blindate şi armament antitanc

News.ro acum 12 ore
”Este o investiţie în propria noastră securitate”, a declarat miercuri Joe Biden după ce a promulgat un vast plan de asistenţă a Ucrainei, căreia i-a promis o primă trimitere masivă de armament în valoare de un miliard de dolari în ”orele” următoare

Cluj: Trei bărbaţi, răniţi într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi două autoutilitare/ Una dintre victime, în stare gravă - FOTO, VIDEO

News.ro acum 12 ore
Trei bărbaţi au fost răniţi, miercuri seară, într-un accident produs în judeţul Cluj, pe E 81, unde un autoturism şi două autoutilitare s-au ciocnit. Una dintre victime a fost găsită încarcerată, fiind în stare gravă.

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum 13 ore
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°