El s-a catarat pe un stilp de inalta tensiune si, dupa socul electric, a cazut de la inatimea de noua metri Luni, 13 iulie, la Sectia Anestezie-Terapie Intensiva a Spitalului "Sf. Spiridon" a fost internat Ionut Rusu, de 13 ani, din Bordei Verde, dupa ce se electrocutase la un stilp de inalta tensiune. Dupa cum ne-a declarat Ionut, el renuntase la scoala si isi mai ajuta parintii prin gospodarie. Luni dupa-amiaza a mers cu prietenii lui la canalul de irigatii, unde s-au balacit pentru a mai scapa de caldura molesitoare. Dupa ce s-au racorit bine si s-au saturat de giumbuslucuri, Ionut Rusu si Gabriel Turcu, 9 ani, s-au indreptat spre sat. "Ajunsi in apropierea acestuia, am observat pe un stilp de inalta tensiune un cuib de cotofana. Nu-mi place pasarea asta, pentru ca ne maninca puisorii de gaina, asa ca m-am hotarit sa ma catar pina la cuib si sa-i iau puii ce se aflau acolo. Am ajuns aproape de cuibul cu pricina, dar cind am intins mina si am incercat sa il ating, mi-au alunecat picioarele si, din instinct, m-am apucat cu mina dreapta de firul de deasupra mea. In acea clipa am simtit o arsura groaznica in palma si simteam curentul prin tot corpul. Am cazut de acolo, de la noua metri, pe fiarele de la baza stilpului. Mai bine ca s-a intimplat asa, ca daca ma prindeam si de firul celalalt, acum eram scrum. Din acel moment nu-mi mai amintesc nimic. M-am trezit aici, la spital", a mai spus copilul, oftind. Cind a observat ca prietenul lui nu mai da semne de viata, Gabriel Turcu a fugit speriat acasa la Ionut si i-a anuntat mama, care in scurt timp si-a luat fiul si s-a prezentat cu el la dispensar, unde i s-a acordat primul ajutor. Ieri, copilul a fost transferat de la ATI la Sectia de Chirurgie Infantila a Spitalului "Sf. Spiridon". (Narcis VOICA) El s-a catarat pe un stilp de inalta tensiune si, dupa socul electric, a cazut de la inatimea de noua metri Luni, 13 iulie