A afirmat simbata, la Suceava, Mircea Druc, fostul prim-ministru al R. Moldova Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Mircea Druc, a afirmat simbata, 19 septembrie a.c., intr-o conferinta de presa, ca puterea de la Bucuresti nu face nimic pentru pastrarea identitatiii nationale a romanilor din Bucovina. Mai mult, el a spus ca "mi-e teama ca nu face suficient nici pentru pastrarea identitatii nationale a romanilor din Romania". Afirmatia a fost facuta in contextul unor discutii pe marginea volumului lansat simbata la Suceava "Mircea Druc sau Lupta cu ultimul imperiu", semnat de ziaristul Viorel Patrichi, discutii care au gravitat in jurul ideii de unitate nationala si romanism. In opinia lui Mircea Druc, dusmanii de moarte ai romanilor sint, la ora actuala, degenerarea psihica si biologica, coruptia si birocratia, iar puterea de la Bucuresti, nemaivorbind de cea de la Chisinau, nu fac fata acestor trei maladii ale societatii romanesti. Cit priveste perspectivele Republicii Moldova ca stat independent, fostul premier al acesteia, s-a aratat foarte sceptic. "Pentru mine exista Moldova istorica. Eu nu cred in viabilitatea statului moldovenesc, alcatuit din 6 judete, cu capitala la Chisinau. Asa cum nu cred in viabilitatea unui stat constituit din 5 raioane in stinga Nistrului, cu capitala la Tiraspol. Ce a nascut statul transnistrean? Spalare de bani, cloaca, mafie economica", a mai spus Mircea Druc. Convingerea sa ferma este ca aceste 6 judete basarabene, care formeaza Republica Moldova, trebuie sa se alipeasca celorlalte judete in cadrul statului unitar roman. (Gabriela HOSTIUC) A afirmat simbata, la Suceava, Mircea Druc, fostul prim-ministru al R. Moldova Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Mircea Druc, a afirmat simbata, 19 septembrie a.c., intr-o conferinta de presa, ca puterea de la Bucuresti nu face nimic pentru pastrarea identitatiii nationale a roma