•Un batran a zacut ca un caine pana a venit Salvarea
Gheorghe Molan, 69 ani, din municipiul Iasi, a fost internat ieri in stare grava, la Spitalul de Neurochirurgie. Batranul a fost gasit cu capul intr-o baltoaca de sange, pe soseaua Iasi - Ciurea, la intrarea in satul Horpaz. "Batrinul zacea, ca un caine, la marginea drumului. Nimeni nu s-a uitat la el. Capul ii statea intr-o balta de sange. Am reusit sa sun la Ambulanta. Cred ca ar fi murit daca nu era ridicat", a declarat Elena Ichim, femeia care l-a descoperit pe batranul muribund.
Nici satenii si nici cadrele medicale care au acordat primul ajutor, nu s-a putut emite nici o ipoteza, referitoarea la modul in care Gheorghe Molan a fost ranit. Dupa ce batranul a fost investigat prin metode specifice, medicii neurochirurgi l-au diagnosticat cu multiple traumatisme. Potrivit cadrelor medicale, care au acordat primul ajutor, batranul se afla in stare de ebrietate in momentul accidentarii. Starea lui Gheorghe Molan este deocamdata stabila, insa cadrele medicale au fost rezervate asupra evolutiei ulterioarea pacientului.
•Un batran a zacut ca un caine pana a venit Salvarea
Gheorghe Molan, 69 ani, din municipiul Iasi, a fost internat ieri in stare grava, la Spitalul de Neurochirurgie. Batranul a fost gasit cu capul intr-o baltoaca de sange, pe soseaua Iasi - Ciurea, la intrarea in satul Horpaz. "Batrinul zacea, ca un caine, la marginea drumului. Nimeni nu s-a uitat la el. Capul ii statea intr-o balta de sange. Am reusit sa sun la Ambulanta. Cred ca ar fi murit daca nu era ridicat", a declarat Elena Ichim, femeia care l-a descoperit pe batranul muribund.
Nici satenii si nici cadrele medicale care au acordat primul ajutor, nu s-a putut emite nici o ipoteza, referitoarea la modul in care Gheorghe Molan a fost ranit. Dupa ce batranul a fost investigat prin me