Pina mai deunazi Fondul Monetar International era acuzat, pe linga negativ-popularele impuneri de tot felul asupra economiei romanesti, de inflexibilitatea in duritate a pozitiei pe care o adopta in negocierile cu Guvernul si finantistii de la Bucuresti. Oamenii ar fi avut o reteta care in mod invariabil nu se potrivea exact Romaniei si erau obsedati de a o aplica intocmai. Opozitia si mare parte a analistilor, toti erau de acord ca lucrurile cam astfel stau. S-a intimplat insa ca la granita Romaniei sa izbucneasca un razboi. Romania sa fie de partea potrivita a baricadei si sa-si vada, prin forta lucrurilor, considerabil sporita importanta politica si strategica. Ba chiar sa devina destul de clar, dupa intilnirea la virf de la Washington ca, foarte probabil, a intrat, pentru prima oara in istoria sa, pe deplin, in sfera de influenta occidentala. Altfel spus, si-a indeplinit, intr-o arhitectura internationala in schimbare, dezideratul politic principal dupa caderea comunismului. Ca o consecinta aproape automata, perspectiva relatiilor cu institutiile financiare internationale, institutii ale Vestului, s-a schimbat. Un telefon de la trezoreria SUA se pare ca a inlesnit finalizarea scrisorii de intentie cu FMI, iar la Washington, in timpul intilnirii cu reprezentantii FMI e posibil sa se fi sugerat delegatiei romane ca s-ar putea obtine majorarea semnificativa, la cerere, a sumei de 475 de milioane de dolari continuta in planul pentru noul acord stand-by. Banii mult doriti pentru depasirea virfului de datorie din 1999 incep, deci,m sa vina. Atitudinea fata de Romania, in context, este favorabila. Ar trebui, deci, sa fim cu echilibru, multumiti si sa ne concentram pe ce va sa vie. Asa sa fie? Nicidecum. Cu o precizie matematica, a doua zi dupa incheierea negocierilor cu FMI, intr-o parte a presei se formeaza deja un curent al nemultumitilor. Pai, cum asa domnilor? Sinte