[sapou]Tabara de sculptura la hotelul "Lebada"
de pe insula Sf. Pantelimon[/sapou]Prima tabara de sculptura din Bucuresti se desfasoara in incinta Complexului Hotelier "Lebada", pe insula Sf. Pantelimon: o oaza in marginea Bucurestiului, dar care pare a fi la departare de sute de kilometri prin tihna locului, prin pacea patriarhala care domneste asupra fostului asezamant manastiresc, ctitorit de domnitorul Grigorie Ghica (al carui nas de cununie a fost insusi Leopold I, imparatul Germaniei), cu trei sute de ani in urma. Intregind atmosfera locului, cinci sculpturi din marmura de Ruschita vor decora curtile interioare ale hotelului, incepand cu prima luna de vara a acestui an. Operele sunt semnate de cei mai importanti sculptori ai momentului - Titi Ceara, Laurentiu Mogosanu, Gheorghe Marcu, Adrian Parvu si Mihai Istudor (toti cunoscuti prin lucrarile lor de inspiratie religioasa), care au lucrat toata luna mai, spre descatusarea si desavarsirea formelor pe care - precum Michelangelo - le-au ghicit, fiecare dupa vibratia sa interioara, ascunse in blocul monolit de marmura.
Instalat de doar cateva luni in fruntea societatii "Capitol" S.A., de care apartine si ansamblul turistic hotelier "Lebada", directorul general, domnul Daniel Branzan, pare a fi venit cu lectia rentabilitatii turismului bine invatata: nu poti avea clienti, daca nu le oferi servicii de calitate - incepand de la comportamentul personalului si pana la atmosfera care domneste in fiecare odaie din hotel si in intreg spatiul inconjurator, care trebuie sa ilustreze bun simt si bun gust. Dorinta conducerii de a obtine o stea in plus, pe langa cele patru pe care le are in prezent hotelul "Lebada", este cu totul indreptatita. Aici pare a fi locul ideal pentru a face turism pentru arta si prin arta (asemenea complexuri hoteliere care sunt, totodata, si tabere permanente de creatie,