•Directorul Ambulantei traieste sub teroare •Sotia pilotului elicopterului sanitar a fost solicitata sa introduca un plic in casa familiei Agapi •Directorul Serviciului de Ambulanta este cercetat intr-un nou dosar pe care scrie "MITx" •Telefoane care anunta organizarea flagranturilor curg riu la centrala Salvarii
Ieri, procurorii Parchetului de pe linga Tribunalul Iasi au demarat cercetarile intr-un nou dosar de luare de mita, acuzat fiind, din nou, dr. Florin Eugen Agapi, directorul Serviciului de Ambulanta Iasi. Dupa ce dr. Agapi a fost victima unei inscenari de proportii, tot intr-un dosar de mita, se pare ca istoria se repeta. In urma scoaterii de sub urmarire penala, ca urmare a demontarii rechizitoriului, doctorul Agapi a ajuns tinta unor atacuri murdare ce vizeaza caderea lui psihica. Redactorii "Ziua de Iasi" sint in masura sa va prezinte, in exclusivitate, teroarea la care a fost supus dr. Florin Eugen Agapi, incepind cu data la care s-a dispus neinceperea urmaririi penale.
•Ana-Maria Condurat a fost acostata pe strada pentru a-l iminjix pe directorul Salvarii
Cea mai odioasa fapta pusa la cale impotriva lui Florin a fost cea in care sotia pilotului elicopterului sanitar a fost acostata pe strada, solicitindu-i-se sa introduca un plic compromitator in locuinta familiei Agapi.
Ana-Maria Condurat, sotia lui Cornel Condurat (pilotul elicopterului sanitar) este medic la Spitalul de Urgente din Iasi. Ea a fost intimpinata in dimineata zilei de 19 aprilie, in jurul orelor 7.00, de un barbat necunoscut, care a abordat-o in dreptul chioscului din imediata vecinatate a Spitalului de Urgente. Necunoscutul i-a destainuit ca ar dori sa-l "ajute intr-o treaba delicata". Daca ar fi introdus un plic alb, pe care l-a aratat femeii scotindu-l din buzunarul de la piept al sacoului, in casa familiei Agapi, Ana-Maria Condurat a