Dezvoltarea Romaniei dupa 1990 impune angajatorului sa-si ia masuri de protectie, incluzind in contractul de munca clauze de neconcurenta. Aceste clauze sint cu atit mai necesare cu cit salariatii, pe de o parte, pot cumula contracte de munca sau pot incheia conventii civile de prestari servicii iar, pe de alta parte, societatile nu mai pot angaja direct specialistii de care au nevoie; specializarile fiind facute dupa angajare, direct la locul de munca.
Datorita libertatii in alegerea si schimbarea unui loc de munca (de cele mai multe ori necontind meseria pentru care persoana fizica are o diploma), salariatul poate, dupa incheierea raportului de munca cu un angajator sa incheie un contract de munca cu un altul sau sa desfasoare o activitate pe cont propriu. Nu putine sint cazurile cind salariatul desfasoara - in perioada cind are contract de munca la o societate - activitati si la alta societate, pe baza de conventie civila. Problema concurentei apare atunci cind salariatul desfasoara - concomient sau dupa incetarea unui raport de munca - activitati in acelasi domeniu.
Situatia aceasta, care nu este in favoarea angajatorului (unde salariatul s-a specializat intr-o meserie), poate fi evitata prin includerea in contractele de munca cu anumiti salariati a unor clauze care interzic acestora desfasurarea, pe cont propriu sau in cadrul altor societati comerciale, a unor activitati de natura a-i aduce prejudicii angajatorului.
Aceasta clauza de fidelitate poate privi si interdictia angajarii salariatului la firme cu acelasi profil de activitate o perioada de timp dupa desfacerea contractului de munca.
In conditiile in care clauza este inclusa in contract si nu exista masura sanctionatorie pentru incalcarea acesteia, respectiva clauza nu prea are efecte practice - in caz de neindeplinire.
Pentru evitatea unei astfel de situatii, angajator
