De-o bună bucată de vreme, puterea - prin vîrfurile sale de lance, PNTCD si presedintie - se prezintă drept o combinatie de gafe incredibile si de provocări joase. Iar rezultatele n-au întîrziat să apară. Greva învătătorilor si profesorilor e cea din urmă izbucnire dintr-o serie care abia începe. Mintind cu nerusinare, încălcîndu-si cu cinism promisiunile, terfelindu-si huliganic propria semnătură, guvernantii trăiesc într-o realitate paralelă. Ce e drept, una paradisiacă: au la dispozitie elicoptere si iahturi, case speciale de odihnă si bodyguarzi cu deltoizii cît orizontul, locuri de recuperare si relaxare, într-un cuvînt, tot ce posedă si sultanul din Brunei - cu o singură diferentă: ilustrul suveran îsi plăteste luxul din banii proprii, pe cînd guvernantii nu ezită să bage mîna în buzunarul contribuabilului.

Nu cunosc toate amănuntele acestei realităti aurite, dar stiu cum arată realitatea noastră: sărăcie, disperare, frustrări enorme, spaima animalică de ziua de mîine, promiscuitate si disparitia oricărei sperante. O realitate în care - în plin centru al Bucurestiului - gunoaiele invadează fostele vile superbe ale unor oameni normali, intrate, sub comunisti, pe mîna unui lumpen dezabuzat, incult si agresiv; o realitate în care granita dintre grădina zoologică si spatiul urban s-a sters cu desăvîrsire; o realitate în care, după căderea întunericului, cîinii vagabonzi fac legea iar cersetoria a devenit ocupatia dominantă a unei populatii ajunse la sapă de lemn. (Într-o paranteză sugestivă prin grotescul ei, as mentiona ce-mi spunea un prieten bucurestean, binecunoscut analist politic: pe jumătate amuzat, pe jumătate oripilat, mi-a relatat că de fiecare dată cînd iese la jogging, e nevoit să-si umple buzunarele treningului cu pietre, pentru a se apăra de haitele hămesite care bîntuie în zonă! Într-o înserare cosmarescă, mi-a fost dat să văd cu