Evolutiile semantice ale cuvintelor foarte frecvent folosite sînt adesea înregistrate cu întîrziere: pentru că orice vorbitor, chiar auzind pentru prima oară cuvîntul cu noul sens, reface mental procesul de extensie, restrîngere sau analogie, întelegîndu-l; nu simte deci nevoia să caute lămuriri în dictionare. De obicei, reactiile lingvistilor atrag atentia asupra folosirilor improprii; cînd nu e însă vorba de adevărate improprietăti, datorate confuziei, ci de evolutii firesti, modificările semantice pot trece, cel putin o vreme, neobservate.
Cazul adjectivului ortodox mi se pare interesant din puctul de vedere al transformărilor semantice, mai ales pentru că pune în evidentă importanta contextului cultural si a tensiunilor dintre diverse influente si tendinte. Adjectivul apare în DEX cu două sensuri principale - (1) "care tine de biserica crestină răsăriteană (...)"; (2) "conform cu principiile traditionale ale unei doctrine, ale unei dogme etc., considerată ca fiind singura adevărată (...)". În alte limbi de circulatie internatională, explicatia cuvîntului corespunzător (fr. orthodoxe, engl. orthodox) adoptă ierarhizarea inversă a sensurilor, mai frecvent fiind desigur, în respectivele limbi, sensul larg; din acesta s-a dezvoltat si un alt sens curent, definit în dictionarele franceze si engleze curente prin trăsăturile "conform obiceiurilor, uzantelor"; "traditional, conventional, conformist". si în româna actuală întîlnim destul de des acest sens, calchiat, al adjectivului ortodox. De fapt, sensul apare în primul rînd la derivatul cu prefix negativ neortodox ("metode neortodoxe" - deci atipice, neconforme obiceiurilor, traditiei') - si în constructiile cu valoare negativă ale adjectivului: "nu aplică metode ortodoxe"; "metode prea putin ortodoxe". (Specializarea unui sens pentru constructii negative e un fenomen lingvistic cunoscut: tot