Exista in lumea organizatiilor de stat o adevarata stiinta a smecherelii in umflarea propriilor bugete de cheltuieli. Plecind de la principiul ca pentru un an bugetul se stabileste in mare plecind de la cheltuielile dintr-un trimestru al anului precedent inmultite cu patru, s-ar putea publica un manual cu tehnicile de captare a banului public inspre o birocratie sau alta. De la clasica supra-populare cu personal pina la angajarea temporara de personal in trimestrul de referinta pentru a spori aparent fondul de salarii care este apoi inmultit cu patru, si pina la includerea primelor de Craciun sau de concediu in acelasi trimestru convenabil, de asemenea cu scopul multiplicarii diferentei pentu a obtine un buget mai mare, "economistii" bugetari sint adevarati maestri ai spolierii cu acte in regula a conturilor statului. Cifra poate sa nu fie reprezentativa, dar exista institutii ale caror bugete de cheltuieli, dupa parerea unor persoane din interior, sint artificial sporite cu 30-40%. La fel cum Ministerul de Finante nu reuseste sa previna, descopere sau elimine astfel de inginerii, este clar ca nu reuseste, in multe cazuri, sa previna includerea in bugetele diverselor ministere si agentii guvernamentale lucrari cu totul aberante, care nu ar trebui bugetate cu totul, inainte de a li se aplica schemele de crestere de costuri. Au ramas notorii exemplele de finantari aiuristice, care s-ar fi intins in acelasi ritm pe sute de ani, pentru obiective de utilitate indoielnica, semnalate la adoptarea bugetului initial pentru 1999. Fiecare leu irosit prin sita mare a Finantelor nu este numai o resursa pierduta. Pentru bugetul si finantele Romaniei fiecare astfel de leu este o contributie la un deficit bugetar finantat cu dobinzi extrem de mari, inclusiv de 100%. Fiecare astfel de leu atrage un altul de la banul public, in termen de un an. Indatorarea interna a statului se autoal