"Reforma" şi refondarea cinematografiei La una dintre ultimele ediţii ale Festivalului cinematografic de la Costineşti, am propus, cu premoniţia sfîrşitului, lansarea unui Manifest. Exceptînd remarca binevoitoare a unui confrate regizor, din suplimentul cultural al unui cotidian, propunerea n-a cîştigat adepţi. Între timp, premoniţiile au devenit constatări. Nu numai festivalul, ci şi cele două reviste de specialitate autohtone au sucombat, criza a luat proporţii. M-am simţit în consecinţă îndemnat să finalizez, sub formă de proiect, ideea Manifestului, tentînd cu ea instituţiile publice supravieţuitoare sau nou-create. Proiectul finalizat a împărtăşit însă soarta propunerii iniţiale. Ultima soluţie e să dau publicităţii Proiectul, într-o formă prescurtată, cu speranţa că una dintre instanţele sau asociaţiile publice sau private ale cinematografiei în derivă îşi va asuma rolul de EMITENT al S.O.S.-ului, preluînd calitatea de autor al formei definitivate a Manifestului.

Proiect I. În mass-media, dar şi în cercurile cineaste şi cinefile, se aud frecvent în ultimul timp exclamaţii despre "moartea filmului românesc" şi "falimentul cinematografiei naţionale". Mult mai rare, dacă nu absente, sînt încercările de a cerceta cauzele multiple ale crizei şi de a elabora un sistem coerent de soluţii. (...) În timp ce fostul Centru Naţional al Cinematografiei a ieşit din arenă fără să-şi fi asumat public rezultatele celor opt ani de activitate şi fără a fi fost obiectul unor clarificări concludente din alte surse, nou-creatul Oficiu Naţional pare să nu-şi includă nici el în program aspecte esenţiale ale politicii cinematografice, dincolo de sfera financiarului şi administrativului. (...) (EMITENTUL) consideră că ar fi o vină istorică a comunităţii cineaste însăşi, dacă nici la zece ani de la Revoluţia din 1989 nu ne-am uni competenţele, spre a încerca să detectăm cauze