Deşi conjuncturală, expoziţia mostre de la Muzeul Naţional (curator: Ruxandra Balaci) a fost evenimentul cel mai important din seria de trei cu care s-a inaugurat biroul românesc al Fundaţiei Pro Helvetia (celelalte au cuprins un concert de jazz şi un spectacol de dans contemporan). Amenajată în Sala de marmură neagră a muzeului, mostre a pus faţă în faţă doi participanţi elveţieni la Bienala de la Veneţia din acest an (Pipilotti Rist şi Roman Signer) şi doi participanţi români (Dan Perjovschi şi subREAL). Ce-i drept, mult mai puţină lume a călcat pe desenele lui Perjo decît la Veneţia (în îmbulzeala vernisajului am făcut-o şi eu, accidental) şi, probabil, destul de puţini au avut inspiraţia să calce pragul muzeului taman între 11,30 şi 13,00 - cînd erau proiectate filmuleţul de 12 minute al "eroinei artei elveţiene" (Rist) şi cel, de aproape o oră şi un sfert, despre Signer... Însă, din punct de vedere al concepţiei, totul era perfect în "samplarea" naraţiunilor orizontale marca Perjo cu road movie-ul documentar Signers Koffer şi a "perturbărilor" post-psihedelice Pickelporno -grafice ale Pipilottei cu deconstrucţia grav-ironică şi angajat-jemanfişistă a subREALilor. * La Sala Auditorium a aceluiaşi muzeu, o prezenţă familiară: filmul finlandez, ilustrat prin capodoperele sale şi prefaţat de

E. S. Ambasadorul Heikinheimo - care a făcut atît de mult pentru acest Cinema încît ar trebui ca Aki Kaurismäki să-i dedice măcar un film! 10 pelicule, de la foarte vechi (1936) la foarte noi (1999), au putut fi văzute timp de cinci zile; dincolo de ultimul Kaurismäki - genial în prima parte, cam oarecare în a doua şi ratînd finalul... -, revelaţia a constituit-o chiar primul Juha (cel de-acum exact 63 de ani!): un film solid, surprinzător de senzual, cu cîteva găselniţe de cadraj absolut (post)moderne şi cu un final mult mai puternic - şi, aş zice, mai subversiv - de