[...] La nivel teoretic, consider că binecunoscutul clişeu, conform căruia valorile familiei s-au alterat, i.e. familia a cunoscut o degradare, o devalorizare, este fals. Putem vorbi nu de o scădere în valoare, ci de o schimbare, ceea ce este cu totul altceva, o schimbare a percepţiei noastre, a aşteptărilor noastre şi deci a produselor noastre. Mai simplu spus, există valori ale familiei şi acum, la sfîrşit de secol XX, dar acestea sînt sensibil altele, iar lentila prin care privim tinde să rămînă aceeaşi. În ce sens, aş putea întreba retoric, pentru a-mi continua argumentaţia? Fără a-şi schimba atît de abuzatul şi exasperantul statut de "celulă de bază a societăţii", familia a cunoscut o trecere de la public la privat. (În cele zece volume ale "Istoriei vieţii private", lucrare coordonată de Philippe Ariès şi Georges Duby, acest lucru e mai mult decît evident, e argumentat şi justificat cu date, procente, statistici. Este şocant faptul că, de exemplu pînă în anii 1960, lipsa intimităţii era flagrantă în Franţa: familii numeroase, cu copii, ce locuiau în aceeaşi încăpere şi dormeau în acelaşi pat, nu sînt excepţii, ci regulă.) [...] Acesta este un punct - considerat unanim - de reală evoluţie în ceea ce priveşte valorile familiei, ce a avut consecinţe diverse; iar una dintre aceste consecinţe ar fi că "propovăduind" individualul se ajunge la însăşi modificarea noţiunii de familie, care nu mai înseamnă neapărat un cuplu cu sau fără copii; putem la fel de bine vorbi de familie de o singură persoană, celibatul devenind nu o "non familie", ci o "altfel" de familie. În "Istoria mentalităţilor" - volumul 9 - evoluţia familiei e văzută simplu, după cum urmează: "...aceasta şi-a pierdut funcţiile publice şi nu mai are decît funcţii private. O parte din sarcinile care îi fuseseră încredinţate au fost preluate, în mod progresiv, de instanţele colective; această sociali