Ne-am obisnuit sa ne laudam pe toate drumurile si cu toate ocaziile ca urbea noastra este un oras cultural, cu vechi traditii, in care pulseaza o puternica viata spirituala. Avem academie, avem institute de invatamant superior, avem institutii de cultura si arta, de cult, avem si iar avem. Nu ne dam seama insa ca traim cu nostalgia vremurilor trecute, cand exista realmente o efervescenta creatoare. Sa ne amintim doar conferintele si seratele de la Ateneul Tatarasi, la care prezente permanente erau un Toparceanu, un Sadoveanu, un Teodoreanu, un Mihai Codreanu. Sa ne amintim de mai recentele festivaluri ale muzicii romanesti organizate la filarmonica, de zilele Operei iesene, de festivalurile de jazz si de multe alte exceptionale manifestari cultural-artistice care mentineau la cote inalte starea de spirit a populatiei din aceasta zona a tarii. Se implicau cu totii, cei datori si nedatori fenomenului, astfel incat aceste manifestari, care aveau rasunet national, sa dainuie si sa imbogateasca zestrea spirituala a concetatenilor nostri.

Ce a mai ramas din toate acestea? Arareori te poti bucura de o premiera la National sau la opera, de prezenta vreunui mare dirijor sau interpret la filarmonica, de expozitii, simpozioane sau conferinte cu participari de exceptie.

Sfarsitul de secol ne ofera un Iasi care isi pierde pe zi ce trece veleitatile de oras al culturii, cu toate incercarile demagogice ale oficialitatilor locale de a demonstra contrariul, un Iasi care nu stim cat isi va mai permite sa traiasca doar cu nostalgiile trecutului. Atmosfera aceasta nebenefica si nespecifica spiritului iesean (avem o intelectualitate plina de initiative si dornica sa-si valorifice capacitatile in toate domeniile) se perpetueaza datorita indiferentei crase a guvernantilor si a oficialitatilor locale la adresa culturii. La Iasi se face orice, se pun taxe pana si pe fumul c