Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daca este miercuri, joi sau vineri atunci sunt accidente de circulatie

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 6 aprilie 2000 ·

•Aceasta este concluzia la care au ajuns cadrele Politiei Rutiere •De aceea, in aceste zile ale saptamanii vor fi intensificate controalele pe drumurile publice

In primele trei luni ale anului, conform unui bilant intocmit de Serviciul Politiei Rutiere Iasi, au murit pe soselele din judet 15 oameni, alti 46 fiind raniti grav. In total, s-au produs 133 de accidente, dintre care 52 grave si 81 cu raniti usor. Vina producerii acestor accidente a apartinut in principal pietonilor neatenti sau in stare de ebrietate. Cauzele producerii au fost traversarea neregulamentara (47 de cazuri), depasirea vitezei regulamentare (27), pietoni beti (10 cazuri), nerespectarea prioritatii pentru pietoni (9) sau neatentia conducatorilor auto. Alcoolul a facut ca in judet sa se produca patru accidente de circulatie. In trei luni au fost aplicate 32.549 de amenzi (numai in Iasi 22.334, in valoare de peste 1,3 miliarde de lei). "In general, accidentele de circulatie se produc miercurea, joia si vinerea, intre orele 11-14 si 16-20. De aceea, in aceste zile si la acele ore vor fi intensificate controalele pe drumurile publice", a mentionat lt. Vasile Zamisnicu, din cadrul Serviciului de Politie Rutiera al Judetului Iasi. Acum doua zile, in urma unui control fulger efectuat de politisti pentru depistarea neregulilor din trafic, acestea aflandu-se pe primele locuri in topul cauzelor accidentelor, au fost constatate 113 depasiri de viteza si 101 abateri ale pietonilor.

Iulian MOFTEESCU

•Aceasta este concluzia la care au ajuns cadrele Politiei Rutiere •De aceea, in aceste zile ale saptamanii vor fi intensificate controalele pe drumurile publice

In primele trei luni ale anului, conform unui bilant intocmit de Serviciul Politiei Rutiere Iasi, au murit pe soselele din judet 15 oameni, alti 46 fiind raniti grav. In total, s-au produs 133 de accidente, dintr

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 18 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 32 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°