Da, acesta-i titlul ce exprima adevarul... Si, pentru a mai cocheta un pic cu sonoritatile poetice, veti vedea, stimati cititori, ca nu mi-e greu sa aflu "cuvantul ce exprima adevarul". Nu mi-e greu, deoarece adevarul - in cazul pe care vi-l voi prezenta - imi este, spre norocul meu, servit pe tava. Asadar, ingaduiti-mi sa va relatez o chestiune (parca nu i-as spune problema dar nici fapt divers), care, desigur, va va suscita, intrucat - de ce nu? - ati putea fi si dumneavoastra tratati cu mare nerusinare in situatii asemanatoare.
In 12 decembrie '97 am depus la Centrul de primire din strada Arcu (peste drum de Liceul "Sadoveanu") o haina pentru a fi vopsita (o scurteica din stofa maron, neimblanita). Haina era - ce-i drept - purtata doua sezoane, dar fiind din import si curatata ar mai fi mers inca vreo trei sezoane. Pe 24 decembrie - ziua de restituire consemnata si pe bonul eliberat de catre gestionara - unitatea respectiva era inchisa (probabil gestionara... isi decretase, sine manu, "zi libera", ca doar chisca si carnatii trebuiau grabnic preparati). Pe 4 ianuarie '98 am alergat (nici de data aceasta singur) sa-mi iau haina. Cand, insa, mi-am vazut-o, m-am crucit! Era de nerecunoscut. Arata jalnic! Creata, neagra (un negru spalacit si murdar), mai imputinata in dimensiuni iar tighelurile (cusaturile) - pronuntat albe - conturau indestul niste "interesante" baltaturi (zone insuficient colorate). Cu alte cuvinte, hainuta mea, cu care inca vroiam sa ma mai falesc, puteam acum s-o atarn, fara probleme, intr-o harbuzarie si sa trimit paznicul in concediu fara plata... Ce-a urmat? Pai, fiti atenti. Nemultumit, m-am adresat in scris (si bine am facut) mai marelui de la Mica Industrie SA, adica onor, directorului. Am, in acest sens, trei dovezi (scripta manet); sunt bonuletele de la registratura unitatii respective. Simtind ca treaba se cam ingroasa, Mica In
