Va rugam sa inchideti telefoanele celulare
„Furtunul se afla la interior 122. In caz de incendiu sunati acolo“ (foaie A4 pe gurile de incendiu, TNB, sala Studio, aprilie 2000)
Afisul cu textul de mai sus ar avea haz abia daca n-ar fi o farsa de birou. Oricum, 1 aprilie trecuse de zece zile si prostioara mai era inca acolo – ceea ce dovedeste neglijenta si lipsa de continuitate in gindire. Situatia ramine neclara pentru neinitiat (al cui o fi interiorul?).
Vrem sa ajungem la caietele-program: cam tot asa – ca o farsa privata – arata si (in buna parte nu prea) functioneaza comunicarea vizuala in cele citeva programe de teatru din Bucuresti pe care le-am avut la indemina*.
Comunicarea dintre teatru si public nu se limiteaza la spectacol. Din caietul de proiect face parte si materialul info-publicitar (pe linga program: mapa de presa, afis, bilete etc.). Sistemul cere o oarecare coerenta interna si constanta pentru a fi util.
Caietul-program e o tema de constructie vizuala cu citeva functii clare. Ofera o minima informatie: coordonatele organizatorului, ale evenimentului si ale locului, distributia. Situeaza cultural spectacolul (rezumat, recenzii, citate, date biobibliografice, context istoric, ilustratie). Protocolul prevede detalii despre echipa tehnica, sponsori, colaboratori – omisiunile sau o plasare nepotrivita pot avea consecinte imprevizibile.
Dintre beneficiile secundare fac parte caracterul documentar, eventual de „obiect de colectie“ si, oricum, acela de „obiect de prestigiu“ traditional; si nu in ultimul rind valoarea comerciala proprie. Selectia, tonul, ordinea si prezentarea textelor si a imaginilor reflecta personalitatea teatrului. Ca element al strategiei de comunicare, programul stabilizeaza imaginea institutiei si are rol publicitar.
E de neinteles asadar dezinteresul cu care e priv
