De la Nichita Stănescu, despre care se ştie că era, la modul amuzat-ironic, superstiţios, ne-au rămas o sumedenie de vorbe memorabile. O propoziţie a lui, intens citată între apropiaţi - "Cuvintele atrag realul" -, a făcut ocolul lumii literare, dobândind aura unei superstiţii de grup.

Mă gândeam, în aceste zile, atât la cuvintele lui Nichita, cât şi la situaţia creată de justiţia franceză, ajunsă, pe urmele lui Adrian Costea, în România. Sunt celebre de-acum ieşirile de mahalagiu ale lui Ion Iliescu: "Măi, animalule!", "Să le dăm peste bot!" şi, last but not least, "Sula-n coaste!" Iată că, atunci când nu se aştepta nimeni, sub o formă care dovedeşte că există deasupra noastră o forţă divină, ultima dintre aceste expresii se întoarce, ca-ntr-o piesă de cea mai proastă calitate (aşa cum şi este!) împotriva Zâmbăreţului naţional. Sensibila "coastă" prezidenţială era jenată, vă amintiţi, în primele zile ale lui 1990, de insistenţa lui Corneliu Coposu de a reveni pe scena politică. Zece ani mai tîrziu, prin magie financiară, Ion Iliescu însuşi a devenit sula din coasta unui personaj deja intrat în istorie - Adrian Costea. Dar şi viceversa!

Ireproşabilul, "săracul", nepătatul Ion Iliescu se vede prins, din ce în ce mai puternic, în plasa minciunilor, a făţărniciei şi a înşelătoriei. Găselniţa lui Cornel Nistorescu, din "Evenimentul zilei", de a titra deasupra afişului electoral din 1996 al lui Ion Iliescu aceste cuvinte ucigătoare: "Sărac, dar cinstit, format 168x207" dărâmă, cum puţine alte comentarii ar fi putut-o face, mitul "omului onest". Rânjetul color al uzurpatorului de ceauşeşti ni se dezvăluie în toată hidoşenia sa: un politruc însetat de putere, care nu s-a dat în lături nici de la instigarea la asasinat (vezi minerii), nici de la complot politic şi, iată, nici de la furt şi de la contrabanda de cea mai joasă speţă.

Ciuma pedeseristă