Teatrul Mic, dar al naibii…
Afisul-program pentru Sonata fantomelor* trebuie judecat dupa alta masura: e facut de un profesionist cu o conceptie clara; exigenta e vizibila: sistematizare, eleganta, claritate, rigoare. Obiectiile intervin la alt nivel.
Redactia a oferit un material concis si pertinent: afara de lista distributiei, un text al autorului muzicii, doua scurte texte critice, doua note explicative (una despre tabloul reprodus pe verso, alta despre titlul piesei).
Afisul: un fotomontaj bine gindit si bine realizat tehnic intre un tablou de Böcklin si un manuscris muzical – ideea sta in directa legatura cu piesa; sigla si numele teatrului; piesa, autorul, regizoarea, directorul teatrului. Pe verso, textele.
Afisul ar trebui sa functioneze ca program de sala – dar o data impaturit cu imaginea in afara, nu se mai vede despre ce e vorba. Neajunsul (programul trebuie impaturit cu textul in afara, ceea ce il face mai putin atragator) ar fi putut fi evitat printr-o plasare a textelor conforma cu impaturirea ceruta de grila tipografica de pe verso.
Constructia riguros echilibrata si o litera interesanta (Futura Narrow, intr-o reusita prelucrare grafica) pentru titlul piesei compenseaza oarecum faptul ca pentru cele sase rinduri s-au folosit patru fonte in sase corpuri diferite – cam mult, mai ales ca in fotomontaj apar si semne tipografice. Din numele teatrului, cules in Helvetica ultra-light (litera cu un design altminteri greoi), designerul a reusit sa faca o figura dinamica: unul dintre putinele cazuri in care smaluirea (de altfel minima) are o justificare. Litera din care e construita sigla „tm“ aduce cu aceea din titlul revistei Scena si cu a siglei de la Dialog – un gen de coincidenta care ar trebui evitat. Cercul dintre picioarele m-ului minuscul ni se pare o idee prea antropomorfa, combinatia de violet cu vernil e
