Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luni incepe distribuirea carnetelor de asigurat

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 9 iulie 2000 ·

Carnetele de asigurat nu au ajuns inca la ieseni, desi urmau sa fie distribuite de pe 1 iulie. Procesul de completare a acestora a fost foarte dificil, fapt care a facut imposibila respectarea termenului stabilit. "Abia vineri s-a finalizat activitatea de completare a carnetelor de asigurat, astfel incat, de luni, va incepe distribuirea lor catre medicii de familie care, la randul lor, le vor distribui pacientilor. Noi am estimat ca in maxim doua saptamani carnetele sa ajunga la medici, iar acestia sa le distribuie pacientilor pe masura ce vin la consultatii sau la solicitarea acestora. Pana cand nu incepe operatiunea de distribuire, nu stim daca termenul avansat de noi este realist", a declarat Mircea Ursu, presedintele Casei Judetene de Asigurari Sociale de Sanatate. In vederea obtinerii carnetului, asiguratul va prezenta medicului de familie buletinul de identitate, avand, totodata, obligatia de a verifica si corectitudinea datelor de personalizare inscrise in carnet (nume, prenume, adresa), iar in cazul in care exista erori, medicul va inapoia CASS carnetul respectiv insotit de datele corecte in vederea retiparirii gratuite. In cazul in care carnetul are inscrise corect datele, medicul va completa cu pix primul rand de taloane cu "data luarii in evidenta" a asiguratului si va stampila pe verso fiecare talon. Talonul din stanga se va detasa de la linia perforata si va fi trimis catre CASS cu care medicul de familie are contract, celelalte taloane urmand a fi completate in cazul transferului la un alt medic de familie. CASS are obligatia de a elibera prin medicii de familie, in maxim o luna, un alt carnet de asigurat, contracost, in urmatoarele conditii: pierdere, furt, distrugere, caz in care asiguratul va face dovada prin publicarea declaratiei de nulitate intr-un cotidian national de mare tiraj; deteriorare, caz in care carnetul va fi inapoiat medicului de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°