Pentru ca miracolul organizării unei expoziţii de artă contemporană bulgărească la Bucureşti să se împlinească, după mai bine de zece ani de completă noncomunicare, au pus mînă de la mînă, chiar dacă pare greu de crezut, nu mai puţin de cinci instituţii, toate cu reprezentativitate naţională: Muzeul Naţional de Istorie al României, Departamentul pentru relaţii cu românii de peste hotare, Ambasada României la Sofia, Ministerul de Externe al României şi Ministerul Culturii din România. O asemenea mobilizare ieşită din comun, care nu s-a făcut pînă acum pentru nici o altă expoziţie şi, slavă domnului, la Etaj 3/4 s-au deschis mari expoziţii de artă europenă în ultimii zece ani, avea, de fapt, un singur scop: să camufleze absenţa desăvîrşită a interesului pentru această acţiune şi să compenseze, prin supralicitări formale şi administrative, apatia şi suficienţa de fond. Această expoziţie s-a organizat, de fapt, a contre coeur, cu acea binecunoscută sastiseală pe care o emană toate lucrurile făcute de formă, doar aşa, de dragul enumerării. Şi ca nu cumva expoziţia să fie chiar bulgărescă, de parcă ar fi jenant, sau umilitor de-a dreptul, să te ocupi cu asemenea mărunţişuri cînd aspiraţiile tale sînt cu mult mai înalte, s-a găsit soluţia eufemistică, un fel de scuză implicită, a artiştilor bulgari de origine română. Cu alte cuvinte, expoziţia nu este chiar bulgărescă pentru că pictorii sînt, într-un fel sau altul, ,,de-ai noştri", de origine românească mai mult sau mai puţin străveche. Dar nici această origine nu le-a fost de prea mare ajutor pentru că, fapt fără precedent, expoziţia a fost organizată într-un spaţiu cu totul nefericit, inapt pentru orice expoziţie de acest tip şi care i-ar fi putut anula, prin dimensiunile sale enorme, pînă şi pe muraliştii mexicani; holul mare al Muzeului Naţional de Istorie. Spaţiu imens, dezordonat, cu tavanul greu şi cu in