Activitatea sindicala a capatat in ultimii zece ani o noua forma, incetul cu incetul lucrurile cautand un fagas normal si in ceea ce priveste statutul salariatului in fata patronatului. Daca in cazul firmelor particulare situatia este ceva mai simpla, lucrurile sunt ceva mai complicate in ceea ce priveste firmele la care statul mai detine capital majoritar. In primul rand, aceste societati cu capital de stat sunt incluse in portofoliul Fondului Proprietatii de Stat, institutie care are ca principala activitate vanzarea actiunilor acestor societati. Prin urmare, Fondul Proprietatii de Stat este o institutie a statului. In cazul in care exista anumite nemultumiri ale sindicatului, intervine o a doua institutie, tot a statului, pe post de mediator: Directia de Munca si Protectie Sociala (DMPS). Se creeaza astfel un triungi, avand la cele trei varfuri sindicalistii, FPS-ul, in calitate de reprezentant al statului, si DMPS, in calitate de mediator al situatiei. Se observa foarte clar o dominare a institutiilor statului, caz in care sindicalistii se pot simti intr-un fel amenintati, avand de negociat cu aceeasi reprezentanti ai statului.
In cel de-al doilea caz, in care firma este privata, lucrurile sunt ceva mai simple datorita faptului ca intervine elementul privat, al carui principal interes este sa produca, pentru a obtine profit. In aceste conditii, conflictele pot capata o rezolvare cat mai rapida, pentru ca lucrurile sa intre in normalitate. Nu acelasi lucru s-a intamplat in mult discutatul caz Tepro, unde, pe langa proprietarul actual, a intervenit si fostul proprietar, Fondul Proprietatii de Stat, adica statul. Tardiv, acesta si-a recunoscut greseala, insa problema este departe de a fi rezolvata.
Un alt exemplu, care tinde catre negativ, este Iasitex, firma pe care statul se chinuie sa o vanda de o buna bucata de vreme, fara insa a avea insa vreu
