•Loghin si Sacaleanu au obtinut medalii de argint cu echipa Romaniei la Balcaniada
Nu cu mult timp in urma s-au intors de la Balcaniada de tir glont desfasurata la Brasov doi sportivi de la CS Politehnica Iasi, ei participand la intreceri cu echipele reprezentative ale tarii noastre. Este vorba de Gil Loghin si Simona Sacaleanu, cei doi "pistolari" antrenati la Poli de Ion Sacaleanu si Rodica Apetroaie, care au reusit sa cucereasca cate o medalie de argint. Loghin s-a clasat pe locul doi cu echipa de 3 - 40 focuri, acumuland 1.108 puncte (record personal), iar la individual a terminat intrecerea pe pozitia a opta (60 de focuri). Din echipa au mai facut parte, alaturi de sportivul iesean, Ilie Ionut (CSS Bucuresti) - castigator al concursului individual si Gabriel Diaconu (Dinamo Bucuresti) - locul 3 la individual, ei situandu-se in final pe pozitia a doua, la egalitate de puncte (3.373) cu Iugoslavia. Treapta a treia a podiumului a fost ocupata de reprezentativa Bulgariei, cele 3.319 puncte acumulate de vecinii nostri asigurandu-le "bronzul" balcanic. "Am pierdut la musteata titlul in intrecerea pe echipe", ne-a marturisit Rodica Apetroaie, prezenta la competitie in calitate de arbitru. "Desi am terminat la egalitate de puncte cu sportivii din Iugoslavia, 3.373, ei au cucerit medaliile de aur, datorita punctajului mai bun la ultima decada, 288 fata de 276 cat am avut noi. Acesta este criteriul de departajare. In caz de egalitate de puncte, se ia in calcul pozitia genunchiului, punctajul de la ultima decada", a mai spus Rodica Apetroaie. Cealalta reprezentanta a Iasului la Balcaniada de la Brasov, Simona Sacaleanu, fiica antrenorului Ion Sacaleanu, a reusit aceeasi performanta cu echipa Romaniei, o medalie de argint. "S-a clasat a doua impreuna cu Maria Boariu de la Radauti si cu o sportiva de la Dinamo, un rezultat excelent pentru ea, daca stam sa