•Pasari care urasc colivia
Politia spune ca sunt numai 50. Noi, cei care ii vedem la colturi de strada sau in plin centru, spunem ca sunt mai multi. Daca acesta ar fi numarul exact, atunci, la cat de mare este Iasul, ar trebui sa ajungem sa ii cunoastem pe toti. Rupti din locul in care se simt acasa - trotuar, canal, gang sau grota - si dusi sub un acoperis unde primesc o farfurie cu mancare, alaturi de zeci ca ei, "copiii strazii" au comportamentul unui pitigoi, care simte ca se sufoca in colivie, chiar daca este incapatoare si e facuta si din aur. Copiii nimanui ajung din nou in strada, fara sa ofere explicatii celor care au intins o mana de ajutor, nevrand sa gandeasca, nici macar o clipa, la posibilitatea de a schimba manevra, de a deveni normali, de a incapea in normele impuse de societate. Ei au grupul lor social, cu normele lor stricte, cu atributiile lor clare.
Intr-atat de mult fug de lume acesti copii, incat au ajuns sa traiasca in grotele Iasului, la lumina oferita de sticla verde, groasa, incastrata in asfaltul de la Cub. Pe niste cartoane, printre caramizi si pietre, pe un strat masiv de gunoaie si-au facut patul. Grota le este bucatarie, dormitor si grup sanitar. Ii mai alunga gardienii, politistii, insa lupta o castiga tot ei, pentru ca in acel loc le este casa. Un loc al Primariei, nefolosit la justa valoare. Canalele CET-ului si Termoficarii sunt alte case, stapanite de acesti copii si de sobolani. Ziua sunt ai strazii, de unde isi castiga painea, iar noaptea sunt ai subteranului, ai orasului "oglinda".
Cei mai multi au parinti, pe care i-au uitat din diverse motive. Unii dintre ei au fost parasiti in maternitate, altii trimisi sa castige bani cersind mila trecatorilor. Cei din urma sunt convinsi, intr-un final, sa se alature grupului, fara prea multa osteneala. Gustul libertatii pe care il simt atat de devreme d
