Desi a fost scris cu peste 10 de ani in urma, textul de fata vede abia acum pentru prima oara lumina tiparului. Autoarea l-a prezentat ca pe o „comunicare“ in cadrul editiei 1988 (25-27 noiembrie) a Zilelor academice clujene. La acea data, catre sfirsitul istoriei noastre comuniste, nu l-a putut publica. Desi trecusera doua decenii de la miscarea studenteasca aprinsa de Craciun, in decembrie 1968, Ana SINCAI, atunci studenta la Filologie, avea sa plateasca scump pentru faptul ca se aflase in fruntea protestatarilor. N-a mai putut urma o cariera publica, numele sau raminind trecut pe „lista neagra“. In atari conditii, a optat pentru lumea bibliotecilor publice, devenind o respectata specialista in domeniu, cu raza restrinsa de manifestare in periodice si volume de specialitate. Textul recuperat acum din mapele de la sfirsitul anilor ’80 ilustreaza deopotriva eruditia bibliografica si deschiderea culturala a unei pasionate cercetatoare. (Observator cultural)

Problema capitala a ecoului operei eminesciene in spatiul anglofon, ca oriunde in lume, este, fara indoiala, aceea a traducerii. „Traducerea ramine, indiferent de ce spun citiva, una dintre cele mai importante si mai interesante preocupari in totalitatea activitatilor umane“, preciza Goethe in corespondenta destinata lui Carlyle. Dar tot Goethe, cum il invoca Eminescu insusi, „zicea ca partea cea mai buna a unei literaturi e cea intraductibila – si avea cuvint!“ Aceasta remarca a poetului poate fi considerata, astazi, la un secol dupa trecerea-i in nefiinta, ca o premonitie in ceea ce-l priveste. Teza intraductibilitatii operei sale a fost si este sustinuta de nenumarati eminescologi si de suficient de multi teoreticieni ai traducerii – dintre putinii existenti –, pornind, probabil, de la celebra „l’intraduttibilità della poesìa“ proclamata de Croce, sau chiar de la reflectia celebrului Dante (din Conv