Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parintii cer alungarea din scoala a doi copii infectati cu HIV

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 13 septembrie 2000 ·

Doi dintre cei opt copii infectati HIV inscrisi la Scoala nr. 15 au avut parte de liniste doar doua saptamini. Invatatoarea Elena Budau, de la una din clasele a III-a, le-a dat de inteles elevilor care este problema celor doi elevi din ultima banca de la geam. Micutii au spus acasa si de aici si pina la scandalul iscat de citiva parinti nu a mai fost decit un pas. "Sa fie izolati. De ce nu se infiinteaza scoli speciale pentru copiii handicapati? Ce, nebunii nu sint izolati?" a sustinut cu vehemeta una dintre mame. Mai mult, potrivit declaratiilor unor martori oculari, acuzele au imbracat forme de-a dreptul tragi-comice in momentul in care un alt parinte a sustinut ca "unul dintre cei doi copii era plin de singe si a inceput sa alerge prin clasa dupa ceilalti copii", afirmatie care s-a dovedit a fi o "gogoasa" menita sa impresioneze asistenta. Invatatoarea Elena Budau a respins acuzele parintilor, dar, pe de alta parte, a recunoscut ca-i este teama. "Situatia aceasta imi da o senzatie involuntara de frica. Domnul director mi-a spus sa ma autoeduc si sa-i linistesc si pe parinti, caci, daca acestia isi retrag copii de la scoala, clasa se va desfiinta si imi voi pierde postul. Stau si ma intreb daca frica se poate pedepsi. Altfel, am incercat sa le explic parintilor ca virusul HIV nu se contactaeza chiar atit de usor", ne-a declarat invatatoarea amintita. Ieri, situatia parea, cel putin la prima vedere, sa se fi calmat. Parintii au parut convinsi de explicatiile Mihaelei Cristea, una din educatoarele specializate care ii au in grija pe cei opt copii, care le-a spus ca HIV nu se transmite prin contact fizic sau prin folosirea aceleiasi toalete. Cu toate acestea, una dintre mame a avertizat ca "voi mai veni citeva zile la scoala sa-mi pazesc fetita", in timp ce singura care a afisat o detasare vecina cu indiferenta a parut a fi doctorita scolii care, fara prea multe discu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum o ora
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Video Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Ce spune fostul președinte despre secretul longevității, într-un interviu pentru Ionuț Vulpescu

Adevarul acum o ora
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a discutat în exclusivitate, în dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, în partea a doua a unui dialog-eveniment, despre ce a însemnat plecarea de la Cotroceni, acum 20 de ani, dar și despre

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 8 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum 3 ore
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

Alegeri legislative în Austria. Lovitură pentru partidul lui Karl Nehammer: Extrema dreaptă câştigă scrutinul

Mediafax acum 2 ore
Partidul Libertăţii (FPO), de extremă dreapta, s-a clasat pe prima poziţie la alegerile legislative din Austria, desfăşurate duminică. Potrivit primelor proiecţii, FPO a obţinut 29,1% din voturi, în timp ce pe al doilea loc se află Partidul Popular

Extrema dreaptă CÂȘTIGĂ în fața lui Nehammer, în alegerile din Austria. Cum este influențată aderarea României la spațiul Schengen

Gandul acum 57 minute
Cancelarul Karl Nehammer pierde alegerile parlamentare din Austria în fața extremei drepte, reprezentată de Partidul Libertății, care a obținut aproximativ 29% din votul alegătorilor, potrivit exit-poll-ulului de după închiderea urnelor. Partidul Co

A fost găsit trupul lui Hassan Nasrallah. Era intact. Care a fost cauza morții liderului Hezbollah

Ziare.com acum 4 ore
Trupul fără viață al lui Hassan Nasrallah, liderului Hezbollah, a fost recuperat și este întreg după atacul aerian devastator al Israelului de vineri, 27 septembrie, în sudul Beirutului, în urma căruia acesta a fost ucis, au declarat duminică, 29 se

Vremea

București
acum

15°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/16°
mie.

12°/21°
Iasi
acum

12°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

10°/16°
mar.

10°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

7°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

8°/16°
mar.

6°/16°
mie.

9°/19°