Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Spitalului Judetean da inapoi

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 1 noiembrie 2000 ·

Doctorul Mihai Stoica sustine ca va retrage delegatiile date sefilor de sectie, daca DJSP i-o va cere. Acesta afirma ca Ministerul Sanatatii va trimite o hirtie prin care se va confirma ca cei doisprezece medici ramin in functie, insa o asemenea adresa a ajuns deja la Colegiul Medicilor Directorul Spitalului Judetean si-a precizat ieri intr-o conferinta de presa pozitia in legatura cu cei 12 sefi de sectii care, incepind cu data de 24 octombrie, isi desfasoara activitatea in baza unor delegatii. Dr. Mihai Stoica a tinut sa precizeze ca situatia a fost inteleasa gresit de cei vizati, care au protestat. "Nu este vorba de o demitere. Noi nu avem capacitatea de a demite un sef se sectie. Am incercat doar sa-i punem in legalitate" ne-a declarat directorul spitalului. Acesta sustine ca neregularitatile din dosarele celor 12 specialisti au fost depistate odata cu demiterea din functie a doctorului Chicos. "In urma sesizarilor facute la minister de dr. Chicos, am primit la spital controale in urma carora ni s-au solicitat actele tuturor sefilor de sectii. Atunci am avut tabloul acestor dosare si ne-am dat seama de situatia necalara existenta." Doctorul Stoica spune ca cei 12 medici au dat concurs in 1992 in baza OMS 1319/1991, care nu face o limitare in timp a perioadei in care sefii de sectie ramin in functie. "Cu toate acestea, exista o adresa a Consiliului de Administratie a Directiei Sanitare de atunci in care se spune clar faptul ca sint numiti sefi de sectie pe o perioada de patru ani. Asta inseamna ca din 1996 acesti doctori nu aveau dreptul sa primeasca indemnizatia de conducere. Actele acestor medici erau lovite de nulitate, iar eu, ca director, nu mai puteam trece sub tacere acest lucru", ne-a mai spus dr. Stoica. Acesta afirma ca situatia a fost adusa la cunostinta Directiei Judetene de Sanatate Publica (DJSP), care, printr-o adresa, a solicitat conducerii spitalu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă după o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director / Catrinel Dumitrescu: Drum lin spre lumină, Mircea! / Ce spune Ştefan Bănică

News.ro acum 38 minute
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

Un cetăţean român a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia. El este acuzat de spionaj pentru Ucraina / Reacţia MAE

Mediafax acum 40 minute
Un cetăţean român, David Kerch, a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia, acuzat că a colaborat cu serviciile secrete ucrainene. Ria Novosti, citată de Pravda, scrie că el trebuia să filmeze instalaţii militare cu ajutorul unei drone, potrivit

Motivul pentru care Donald Trump vrea să elimine ora de vară odată cu revenirea la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Donald Trump a declarat vineri, 13 decembrie, că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” în SUA şi pentru a renunţa astfel la schimbarea bianuală de oră, relatează AFP. „Ora de vară es

Fostul ministru brazilian al Apărării, acuzat de tentativă de lovitură de stat, a fost arestat

Mediafax acum o ora
Luna trecută, poliţia l-a acuzat oficial pe Braga Netto, care a fost contracandidatul lui Bolsonaro la funcţia de vicepreşedinte în alegerile din 2022, că a jucat un rol principal într-o conspiraţie criminală menită să împiedice învestirea în funcţi

Video Criza din Georgia se adâncește. Preşedinta în funcție refuză să părăsească postul şi îndeamnă la noi proteste

Adevarul acum 18 minute
Premierul georgian Irakli Kobahidze a cerut demisia președintei Salomé Zurabișvili după alegerea unui nou șef al statului în Parlamentul de la Tbilisi. Zurabișvili a refuzat însă să plece, contestând legitimitatea alegerilor și susținând continuarea

Adio TikTok în SUA

NapocaNews acum 12 minute
Hotărârea, care a venit ca răspuns la o ordonanță de urgență depusă de TikTok la începutul acestei săptămâni, este cel mai recent eșec juridic pentru companie, care încearcă să evite o interdicție totală a aplicației sale în Statele Unite. În cerere

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia desfăşoară și mai multe trupe nord-coreene în Kursk

HotNews acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că Moscova a început să implice „un număr notabil” de trupe nord-coreene în eforturile sale de a alunga trupele ucrainene din regiunea rusească de graniță Kursk, relatează News.ro. Trupel

Un taxi din Oradea a fost cuprins de flăcări și a ars în totalitate în fața Gării Centrale | VIDEO

Libertatea acum 17 minute
Pompierii au intervenit, sâmbătă după-amiază, la un incendiu izbucnit la un taxi parcat în fața Gării Centrale din Oradea. Flăcările au cuprins autoturismul, distrugându-l în întregime, relatează Bihoreanul.

Liderul AUR Bistriţa-Năsăud care a spus „ar trebui să aruncăm în aer” sediul Prefecturii a fost pus sub control judiciar

HotNews acum 5 ore
Deputatul ales al AUR Bistriţa-Năsăud Tiberiu Boşutar a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, în dosarul deschis pe numele acestuia pe 7 decembrie, pentru instigare publică, după ce a afirmat, într-un live pe Facebook, că „ar trebui să

Grav accident pe autostradă: O femeie de 30 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-o autoutilitară care staționa

Ziare.com acum 5 ore
O femeie de aproximativ 30 de ani şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, pe A2, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-o autoutilitară destinată lucrărilor pe autostradă, care era semnalizată şi staţionată. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Si

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

0°/8°
mar.

6°/11°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

4°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

0°/5°
mar.

4°/9°