Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razboi total in PRM Suceava

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 3 noiembrie 2000 ·

"Pentru afirmatiile facute o vom actiona in justitie pe deputata Leonida Lari", declara consilierii judeteni PRM Octavian Dirja, Grigore Orleschi si Mihai Burduja Dupa ce ieri am prezentat declaratiile consilierului judetean Vasile Morosanu, fost presedinte al Filialei PRM Suceava, in legatura cu acuzatiile aduse la inceputul acestei saptamini de deputata Leonida Lari, astazi prezentam pozitia comuna adoptata de ceilalti doi vizati, Octavian Dirja, Grigore Orleschi la care s-a raliat si al patrulea consilier judetean ales pe listele PRM, Mihai Burduja. Reamintim ca, pe adresa celor care au facut parte din conducerea filialei, Leonida Lari a lansat o serie de acuzatii extrem de grave, facute in termeni ireverentiosi, care au avut darul de a rupe definitiv relatiile intre sustinatorii si adversarii Leonidei Lari din cadrul PRM Suceava. Precum se stie, cei patru consilieri judeteni au fost destituiti de conducerea centrala a PRM in momentul in care s-au impotrivit promovarii pe primele pozitii in listele de candidaturi a unor persoane impuse de la centru, respectiv Leonida Lari pe primul loc la deputati si Gheorghe Acatrinei pe primul loc la Senat. Referitor la presupusa implicare a unuia dintre cei incriminati de Leonida Lari intr-un accident de automobil care a condus la moartea unei persoane pe trecerea de pietoni, in declaratia comuna, cei trei au dorit sa clarifice lucrurile, o data pentru totdeauna: "Incau Marius de la Falticeni a fost promovat in urma cu doi ani ca presedinte al Organizatiei de tineret PRM in judetul Suceava. Era un tinar talentat, care a dovedit la vremea respectiva reale calitati. Nenorocirea a fost ca pe o trecere de pietoni din municipiul Falticeni el a acrosat o femeie, care ulterior a decedat. Nu discutam circumstantele in care s-a produs acest regretabil accident. Trebuie spus insa ca intre timp, justitia s-a pronuntat, scotindu-l din culp

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 47 minute
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum o ora
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 2 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Zelenski spune că Rusia a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv asupra Ucrainei. „Acesta e planul de pace al lui Putin, de a distruge totul”

HotNews acum o ora
Federaţia Rusă a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv de vineri dimineaţă asupra Ucrainei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. Într-o postare pe reţeaua X, liderul de la Kiev a prezentat bilanţul atacului cu drone, rache

Melodii nedifuzate ale lui Michael Jackson, descoperite după 35 de ani într-un depozit abandonat

Libertatea acum o ora
12 melodii necunoscute și înregistrate de Michael Jackson în perioada 1989-1991 au fost descoperite într-o unitate de depozitare aparţinând unui producător muzical, a relatat vineri, 13 decembrie, The Hollywood Reporter.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 2 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Franța are un nou premier. Pe cine a numit Emmanuel Macron

Libertatea acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a numit, vineri, pe Francois Bayrou în funcția de premier. Acesta are ca țintă să scoată țara din a doua criză politică majoră din ultimele șase luni, relatează agenția de știri Reuters.

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum o ora
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°