Cu patru ani in urma, Petre Roman, liderul Partidului Democrat, s-a clasat al treilea in lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. Atunci, intelegerea dintre candidatul PD si cel al Conventiei Democratice, Emil Constantinescu, l-a scos din cursa pe presedintele PDSR, Ion Iliescu. Dupa aproape sapte ani de "domnie", Iliescu parasea functia suprema in stat. Probabil, putini mai credeau ca, peste patru ani, pedeseristul va avea cele mai mari sanse pentru obtinerea unui nou mandat de presedinte (oare, al catelea?), iar Emil Constantinescu va pleca din fruntea tarii pe usa din dos a istoriei, invins si umilit de toate tarele societatii romanesti, pe care, cu atata nonsalanta, anuntase ca le va starpi in numai 200 de zile.
Cooptat la conducerea tarii, Partidul Democrat a avut partile lui bune si rele. Bine s-a comportat ministrul transporturilor, Traian Basescu, devenit intre timp, ca un soi de recunoastere a meritelor sale, primar general al capitalei. Basescu are marea calitatea de a "misca" lucrurile, de multe ori in directia potrivita. In schimb, ministrul industriei, Radu Berceanu, s-a situat la polul opus. Adus in fruntea ministerului de resort de mult injuratul algoritm, Berceanu a reusit, prin cateva masuri gresite - cea a salariilor compensatorii, fiind una dintre ele - sa faca din lene bunul cel mai de pret al clasei muncitoare. Nu pentru multa vreme, insa. "Patinand" intre presedintia Senatului si Ministerul Afacerilor de Externe, liderul PD a incercat sa-si puna in valoare sarmul si talentul la limbile straine. Acum, candideaza pentru a doua oara la functia de presedinte al tarii.
Petre Roman a explicat decizia de a se inscrie in competitia electorala prin trei motive: restabilirea autoritatii institutiilor statului, in primul rand a justitiei, pentru a exista o lege egala pentru toti; integrarea Romaniei in structurile euro-atlantice; stoparea s
