Invidios pe o mitologie greaca ce a marcat istoria, romanul si-a inventat propria odisee, fiind ajutat, mai mult decat putea el spera, de personaje cheie. Romanul nu a trebuit sa inventeze personaje, caci personajele i-au sarit in cale din patru in patru ani, pastrand aceeasi ciclicitate pe care vechii greci o aplicau faimoaselor jocuri olimpice. Fiind in criza de inspiratie, romanul a apelat, astfel, la realitate, iar ceea ce a gasit nu a putut deloc sa-l nemultumeasca. Mai ramanea de ales corespondentul din istorie, iar bietului roman i-au trebuit zece ani pana la identificarea completa. Asteptarea nu a fost zadarnica, deoarece, preluand modelul lui Ulise, romanul a inceput propria odisee, plina de piedici si de oprelisti, o odisee reactualizata, adusa la zi cu o perfectiune demna de invidiat.
Daca Ulise era pus in situatia de a depasi insule si adversari care aveau uneori puteri supraomenesti, romanul a fost ceva mai privilegiat, adversarul sau cel mai de temut fiind goliciunea propriului sau buzunar. Pentru a-si evita acest mult prea temut adversar, inca de la inceputurile postrevolutionare, romanul a inceput sa-si umple buzunarele cu orice gasea in cale, sub spectrul palidei sperante ca isi va putea invinge adversarul. Vreme de zece ani, romanul si-a tot umplut buzunarele, fiecare cu ce a putut: pseudorevolutionarii cu ce se gasea prin sediile devastate in iarna lui 1989, "teparii" cu banii naivilor deponenti in diferite fonduri de investitii sau banci comerciale, romanii de jos cu pietre sau cu obiecte bune de aruncat in cei in care au crezut dar le-au facut viata amara. Dupa zece ani, romanul si-a data seama ca dusmanul sau nu poate fi infrant, ca oricat ar incerca, de fiecare data mai ramane un loc ce trebuie umplut.
Asa ar putea incepe odiseea buzunarului gol, in cautarea unor "taramuri" altadata bine cunoscute, dar care cu greu mai pot fi
