Nicolae Iorga vine prima oară în Italia în aprilie 1890. Şi primul oraş italian în care se opreşte e Veneţia. Avea 19 ani. La 29 ianuarie acelaşi an tocmai primise diploma de licenţă, după un examen strălucit, susţinut "magna cum laude". "Este un băiat cu desăvârşire distins, scria Şt. Vârgolici către I. Negruzzi, ...un adevărat fenomen, şi ca memorie şi ca putere de judecată... Ştie foarte bine limbile clasice, cunoaşte franceza, spaniola şi italiana, mai puţin germana". Tot în 1890 ocupă şi catedra de latină la liceul din Ploieşti. Şi tot acum se şi căsătoreşte, cu Maria V. Sasu (prima sa căsătorie). În 1890, când vine în Italia, vede şi alte oraşe din Peninsulă: Milano, Torino, Pisa, Genova, Roma, Neapole, Florenţa. Dar rămâne îndrăgostit de Veneţia. O dragoste care nu-l va părăsi niciodată. Veneţiei îi consacră el mai multe din numeroasele, din nenumăratele sale scrieri: "Un viaggio da Venezia a Tana" (1896), "Cinci conferinţe despre Veneţia" (1914), "Veneţia în Marea Neagră" (1914), "Venezia e la Penisola dei Balcani" (1914), "Venezia ed i paesi romeni del Danubio fino al 1600" (1915), "Les commencements de Venise" (1930), "Deux siecle d'histoire de Venice" (1932), "Venice a l'epoque moderne" (1933), "Ospiti romeni in Venezia (1570-1610)" (1932), "Congresele de istorie de la Veneţia şi de la Roma" (1937), "Bienala din Veneţia" (1938), "Instantanee veneţiene" (1938). Am citat principalele sale scrieri, cu anul primei ediţii. Pentru Iorga, Italia e o extraordinară revelaţie. "Cel mai mare miracol pentru mine, capabil să-mi redea sănătatea dacă aş fi fost cu adevărat bolnav şîn Italia venea de la Montreux, unde stătuse o vreme într-un sanatoriuţ a fost iniţierea bruscă, minunată până la îmbătare, cu natura, viaţa şi literatura italiene, pe care în parte le cunoşteam deja, ştiind destul de bine limba". Mai ales primul oraş în care pune piciorul, Veneţia, îl im