Procesul tovarasului Comsa
Existenta scriitorului in regimul democrat-popular nu poate fi imaginata ca restringindu-se la spatiul privat – inginerul de suflete, instrument in egala masura de sensibil ca si activistul de partid, se plaseaza, in conformitate cu canonul epocii, in centrul unui veac aprins, participind la edificarea lumii noi. Obiectul literar e judecat in raport cu o norma edictata de comanditarul politic, capabil de a-i supraveghea/reprima pe autorii recalcitranti. Forma privilegiata de punere in scena a indrumarii creatorului ratacit de la drumul cel drept e discutia cu „tovarasii“ – colegi de breasla –, un brainstorming sui generis care masca inabil recursul la tehnicile inchizitoriale. Prelucrarea tovaraseasca le era rezervata acelora pe care regimul ii mai crediteaza cu o ultima sansa, prezumati la a detine forta interioara de schimbare. Restul, acei „reactionari“ populind „cenaclurile“, complici in sabotajul ideologic, beneficiau de un tratament mult mai sumar. Salvarea sufletului era posibila doar in masura in care autorul erorii se facea vinovat de un pacat rascumparabil prin critica/autocritica.
Destinul lui Comsa, nefericitul Ulise ispitit de capitalista Calipso, e unul departe de a fi singular. Ca unui tovaras de nadejde, prezent in lupta, soarta care i se rezerva e una relativ clementa – acea punere in discutie a Luminii de la Ulmi, punere in discutie/proces la care participantii sint tovarasii de la editura si confratii de breasla mai mult sau mai putin experimentati. Misiunea fragmentului din drama lui Lovinescu e una asumat pedagogica. Spectatorul e confruntat cu un segment decupat din realitatea cotidiana a vietii literare din Republica Populara, o viata literara in care „procesele“ (desfasurate in cadru restrins) nu erau un accident exotic.
Inca o data, ca de atitea ori, teatrul urmeaza, in epoca comunist
