Oskar PASTIOR
33 poeme cu Petrarca
Traduse de Nora Iuga, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000,
79 p., f.p.
Luni 26 martie. In Macedonia, trupele guvernamentale si rebelii albanezi schimba tiruri grele. In Israel au loc in continuare ciocniri intre evrei si palestinieni. In Europa Occidentala se da o lupta grea contra febrei aftoase (in englezeste: foot and mouth disease, adica boala picioarelor si a gurii), pentru indepartarea careia sint ucise si incinerate zeci si sute de mii de animale.
Luni 26 martie, orele 18.30 trecute fix. In sala de spectacole si conferinte a Institutului Goethe din Bucuresti, la etaj, Gellu Naum, Oskar Pastior si Ernest Wichner stau in fata auditoriului, care ocupa aproape toate scaunele. E o minunata seara de primavara timpurie: mai cald decit de obicei la sfirsit de martie, dar inca nu foarte cald, aer proaspat, cer albastru intens, cum vara, cind devine spalacit, nu mai vezi. In cladire inca se mai incalzesc caloriferele, insa, in compensatie, usile balconetelor de la sala de conferinte sint deschise una dupa alta.
Gellu Naum are 85 de ani si peste jumatate. Oskar Pastior e cu 12 ani mai tinar. Ernest Wichner e abia la cota 48.
Inainte ca ei sa se produca, vorbeste Hans-Georg Thönges, directorul Institutului Goethe. Le rezuma biobibliografiile, cu numeroase detalii, mai ales la Naum si Pastior, incit Wichner, care preia stafeta, glumeste zicind ca notitele pe care si le pregatise in caietul din fata lui au devenit inutile, Thönges spunind deja tot ce e de spus despre cei doi.
Plecat din Romania la sfirsitul anilor ’60, Pastior (nascut la Sibiu) a luat cu el Athanorul cu care Naum-suprarealistul „redebutase“ dupa doua decenii de tacere impusa de regimul comunist. Celui dintii i-au placut atit de mult poemele celui de-al doilea, incit a tradus o parte dintr
