Crohmalniceanu, Ov.(id) S., pseudonimul lui Moise Cahn (16 august 1921, Galati-30 aprilie 2000, Berlin), istoric si critic literar, prozator. Fiul lui Lazar Cahn si al Estherei (n. Leibovici), functionari. Dupa absolvirea liceului „V. Alecsandri“ din Galati (1931-1939), urmeaza studii de inginer constructor la Politehnica din Bucuresti, intrerupte in timpul razboiului si reluate apoi. Obtine diploma de inginer in 1947. In 1970 devine doctor in filologie al Universitatii din Bucuresti, cu teza Literatura romana si expresionismul. Profesor la Facultatea de limba si literatura romana a Universitatii din Bucuresti din 1948 pina in 1991, la pensionare. Detine in paralel functii in presa literara si in edituri: redactor la Contemporanul (1947-1951); redactor-sef adjunct la Editura Didactica si Pedagogica (1951-1953), redactor la Viata romaneasca (1953-1956) si redactor-sef adjunct (1956-1962) al aceleiasi reviste; redactor-sef adjunct la Gazeta literara (1963-1966). Din 1992 se stabileste la Berlin, desfasurind si in Germania o sporadica activitate pedagogica, la Facultatea de limbi romanice a Universitatii din München, unde sustine un seminar de literatura romana contemporana. Moare de cancer intr-un spital din Berlin, in timp ce acasa se stingea sotia sa, Ruth Cahn, nepoata a lui H. Tiktin.
Debut publicistic in 1944, in ziarul Ecoul, cu un medalion dedicat lui Vachel Lindsay. Pina in 1948 mai colaboreaza la Lumea, R.F.R., Orizont, apoi la toate revistele la care a fost redactor si la aproape toate revistele importante ale epocii, dar mai ales la revista Cinema, fiind un cinefil impatimit si un foarte bun cunoscator al fenomenului cinematografic. A facut parte din mai multe consilii de conducere ale Uniunii Scriitorilor, din biroul de conducere al acesteia, fiind, timp de o jumatate de secol, una din personalitatile-reper ale scrisului romanesc, cu toate fram