De cite ori se pune problema identitatii regionale care sa consune cu identitatea europeana, ma gindesc ca am putea proceda mai pragmatic, si anume prin apelul la exemple sustinute de trasee biografice „vii“. Nicolae Balota, de pilda, care timp de 21 de ani a trecut frecvent din Germania in Franta si invers, sesizeaza, abordind tema Minoritate si cultura1, ca urile ce pareau seculare, adica „structurale“, „eterne“, intre etnii cu atitea razboaie la activ, s-au stins. Dialogul s-a depasionalizat, pentru ca oamenii, pur si simplu informati, n-au aratat receptivitate la provocari si manipulari. Au inteles ca satul planetar are destin unic, recte comunitar, ceea ce atesta o constientizare culturala a societatii deschise si prospere.

A intervenit, constata Balota, faptul ca resemantizarea nationalismului si a gloriolei sale s-au produs pe cale intens – desi discret – pedagogica. Eruditul avertizeaza sec: „Revendicarea orgolios-agresiva a oricarei puritati este profund impura“. De aici, o premonitie – „Razboaiele viitorului vor fi cultural-religioase“ –, raportabila imediat la doua imagini defavorabile romanilor, una mai veche, apartinindu-i lui Keyserling, cel din Analiza spectrala a Europei, alta de notorietate recenta, construita de Samuel Huntington, in The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order. Ambele studii imagologice sugereaza ca aceasta zona a Balcanilor, greu domptabila, ar mai ramine in stand-by pina la autoclarificari identitare. Autoscopicul, de care sintem atit de mindri in proza (in epica masiva eseistica), confera si intretine un sentiment cetos al abisalitatii comportamentale, mit evident nationalist. Nu e de mirare ca situarea logocratilor fata de Dostoievski este necritica, pasionala. Noica insusi, hibrid ideologic si multipla constiinta culturala, se ridica impotriva Germaniei untului si a societatii lui bye-bye, dar execu