Alexandru George e un tip, foarte caracteristic, de intelectual meridional. Volubil, curios, gata a aborda o multitudine de subiecte, e un extrovertit stăpînit de dorinţa comunicării. E un antiliric atras de spectacolul social, captat de eposul fascinant al lumii ("liberalismul" d-sale, ostentativ proclamat, fiind, înainte de toate, reverberaţia unui temperament). Discursul eseistului pare infatigabil, pornind din punctele cele mai felurite spre a ajunge la concluzii în genere imprevizibile, picante, precum un mod de-a întreţine atenţia auditoriului. Alexandru George e unul din acei autori ce nu par a scrie pentru ei înşişi, ci expres pentru alţii, de unde tendinţa, fireşte distilată şi sofisticată, de-a amuza, de-a "distra", în pofida măştii arborate, grave, intratabile, chiar marţiale. D-sa are în sînge reprezentaţia. La un capăt al tipologiei căreia îi aparţine se află nume precum Paul Zarifopol, Mihai Ralea, Felix Aderca, Alexandru Paleologu, seniori ai paradoxului, ca şi ai scrisului caleidoscopic, aranjîndu-se în figuri subtil-atracţioase, răspunzînd unui vitalism structural, contagios. La celălalt capăt se află, evident, personajul de cafenea, imortalizat de Caragiale, care "pune ţara la cale", făcînd "politichie subţire", critic peste poate, ros de-o nemulţumire cronică, de-o revărsare elocutorie ce nu cunoaşte graniţe. Mitică e capabil de elevaţie şi sublimare (mai puţin de transcendenţă), putînd ajunge la virtuozităţi speculative şi expresive cu totul remarcabile. Agerimea nativă i se poate consolida prin cultură pînă la eminenţă. El formează, fie că ne place fie că nu, stratul nutritiv al strălucitei serii eseistice menţionate. Blaga îmi spunea că-l socoteşte pe Camil Petrescu un Mitică la pătrat. Să se supere oare ultrasusceptibilul Alexandru George de apropierile ce le propunem dacă pînă şi Eminescu a fost taxat de G. Călinescu drept un Mitică grav