•Centrul de Transfuzii poate onora cam jumatate din cereri •In acest timp, Spitalul "Sf. Spiridon" nu se mai poate aproviziona cu sange din alte judete •Motivul principal il constituie numarul redus al donatorilor nemultumiti de valoarea scazuta a bonurilor de masa
De la inceputul anului, Centrul de Transfuzii si Recoltare a Sangelui are mari probleme cu onorarea comenzilor venite din partea spitalelor iesene. Lipsa sangelui este datorata in primul rand scaderii numarului de donatori nemultumiti de valoarea redusa a bonurilor de masa. Pana in luna martie, valoarea bonului primit dupa donarea a 400 ml de sange a fost de 113.000 de lei. Desi, amenintand chiar cu refuzul de a dona, Asociatia donatorilor onorifici de sange a solicitat in nenumarate randuri dublarea valorii bonurilor, aceasta a ajuns la numai 153.000 de lei. "Cererea de sange este foarte mare, parca mai mare decat luna trecuta. Incercam sa impartim cat mai bine sangele pe care-l avem si speram sa creasca numarul donatorilor, altfel nu vom putea rezolva problema. Zilnic avem aproximativ 50 - 60 de donatori, insa cererea este de cel putin 70 de pungi cu sange", a declarat dr. Daniela Ilcenco, directorul CTRS.
Numarul donatorilor de sange a scazut simtitor in primele trei luni ale anului, de la o medie lunara de 1.500 de donari in 2000, la numai 800 in luna ianuarie a acestui an. Dupa ce valoarea bonurilor a fost majorata, s-au inregistrat cate 1.200 de donatori lunar (in luna mai au fost 1.252), dar tot nu este suficient. Daca pana acum spitalele, indeosebi "Sf. Spiridon", care este un mare consumator de sange datorita celor doua clinici de chirurgie si a clinicii de hematologie, se mai puteau aproviziona din alte judete, aceasta posibilitate a fost taiata. "Deoarece nu sunt bani pentru plata la timp a furnizorilor, acestia nu mai dau sange, chiar daca pana acum centrele de la Birl