sau despre cum nu am reuşit să scriu un articol despre ce se cuvine/ce nu se cuvine Alaltăieri am primit invitaţia de a contribui cu un articol la noul număr al revistei Dilema, cel avînd drept subiect-titlu "Ce se cuvine/ce nu se cuvine". În e-mail mi se sugera să scriu despre "informalitatea americană sau despre clişee sau despre urbanitatea specifică Internetului şi a noilor tehnologii informaţionale". Port o mare simpatie Dilemei (şi ţin să mi-o mărturisesc aici), asta în primul rînd pentru generozitatea ei faţă de atîtea diferenţe de opinie şi pentru curajul de a nu distruge vitala corolă de dilemă a problemelor discutate. Prin urmare, nici vorbă să pot refuza. În acelaşi timp, însă, nici vorbă să scriu despre "informalitatea americană sau despre clişee sau despre urbanitatea specifică....", dar asta nu pentru că ar fi subiecte lipsite de importanţă, nicidecum, ci pentru că palpitantul subiect îmi atrage, la capătul undiţei, un altul, şi anume pe cel al autorităţii celui care stabileşte ce anume se face şi ce nu, sau, mai bine, pe al autorităţii-pur-şi-simplu. (De asemenea - de ce să nu mă confesez pînă la capăt? -, mă întreb dacă aş fi în stare să scriu ceva util despre "urbanitatea specifică Internetului"...) Indiferent de motiv, după două zile de acalmie, undiţa tremură, la început timid, nervos acum, astfel încît mă decid s-o trag zdravăn la mal. Surpriză... În cîrlig nu găsesc, aşa cum era de aşteptat, anunţatul subiect al Dilemei şi, spre îndoita mea surpriză, nimic despre autoritate. Mirat eu însumi de unde şi pînă unde, mă decid să parcurg invers şirul evenimentelor, la capătul cărora îmi descopăr surpriza iniţială, trezită de cererea de a scrie un articol obiectiv care să informeze despre lucruri concrete. Poate de aici prada neaşteptată şi care, zvîcnind la capătul undiţei, se uită la mine fără pleoapă: o nevoie de a scrie despre cum sînt... scr