Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua ani de inchisoare pentru uciderea unei batrane

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 21 iunie 2001 ·

•Mihai Sasu si-a omorat fosta gazda pentru ca aceasta refuza sa-i restituie lucrurile

Un tanar iesean a fost judecat si condamnat pentru omor deoarece a omorat-o pe batrana la care locuise cu chirie. In vara anului 1999, Mihai Sasu (25 de ani) s-a mutat impreuna cu prietena sa, Ancuta Cristeanu, in apartamentul Elenei Ciobanu, din cartierul Alexandru cel Bun, locuind acolo impreuna cu gazda. Pentru ca batrana a inceput sa aiba suspiciuni cu privire la chiriasii pe care-i banuia ca fura de prin casa, le-a pus acestora in vedere sa plece si chiar i-a dat afara la sfarsitul lunii august. Cei doi mai aveau de platit o suma de bani proprietarei, astfel incat femeia le-a retinut gentile cu haine pana la achitarea integrala a restantelor. In luna septembrie, Ancuta Cristeanu, studenta, a venit impreuna cu tatal ei de la Bacau si a achitat partea sa de datorie Elenei Ciobanu, de la care si-a recuperat lucrurile personale.

Pe de alta parte, Mihai Sasu a facut si el repetate incercari de a-si recupera hainele, insa batrana se uita pe vizor si niciodata nu-i deschidea usa. Pe 24 februarie 2000, tanarul a mai facut o incercare, de aceasta data usa fiindu-i deschisa de catre proprietara. Cand l-a vazut, Elena Ciobanu a dat sa-i tranteasca usa in nas. Insa nu a mai reusit, deoarece Mihai Sasu a intrat cu forta in apartament, hotarat sa-si ia inapoi ceea ce era al sau. Batrana s-a impotrivit si a inceput sa tipe, insa a fost imobilizata si apoi stransa de gat. Dupa ce a lasat-o in stare de inconstienta, Mihai Sasu a spart incuietoarea unui sifonier unde stia ca sunt dosite lucrurile sale, pe care le-a luat si a fugit. Elena Ciobanu a fost gasita moarta, iar din cercetarile efectuate s-a stabilit ca autorul crimei nu este altul decat fostul gazdas, care a fost prins, arestat si trimis in judecata. Mihai Sasu a recunoscut fapta si a declarat ca nu a avut de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 48 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°