•In institutiile iesene se aduc ventilatoare si se fac rezerve de apa minerala •Vicepresedintele CJ Gabriel Popescu considera ca in aceste vremuri lumea se plange prea mult •In Primarie, functionarii sunt sub protectia zidurilor groase ale Palatului Roznovanu
Vipia din ultimele zile i-a facut pe ieseni sa caute disperati un loc umbros, apa minerala (o bere pentru cei bogati!) sau incaperi dotate cu aparate de aer conditionat. Pentru ca insasi legea romaneasca cere ca, in cazul unor temperaturi foarte ridicate, conducerile institutiilor de stat sau private sa ia anumite masuri spre a-si proteja salariatii, am luat pulsul catorva sedii mai importante din Iasi. Din cauza caniculei, probabil, pulsul s-a dovedit foarte scazut.
"Chiar de astazi (de ieri - n.r.) am inceput sa luam masuri in acest sens, mai ales ca s-au anuntat temperaturi de 39 de grade. Am vorbit cu seful protocolului si vom imparti apa minerala la oameni", a spus prefectul.
Referindu-se la posibilitatea intreruperii lucrului in perioada de maxima canicula, Banu a exclus aceasta eventualitate, declarand glumet ca, dimpotriva, functionarii Prefecturii vor fi tinuti la birou pana tarziu in noapte spre a nu suferi de caldura atunci cand se vor intoarce acasa.
La CJ, situatia nu e prea fierbinte
La randul sau, vicepresedintele Consiliului Judetean, Gabriel Popescu, a afirmat ca s-au luat unele masuri privind desfasurarea in bune conditiuni a activitatii din CJ. Astfel, in incaperile din partea stanga a Casei Patrate in care nu exista aer conditionat au fost montate ventilatoare. De asemenea, doritorii pot primi apa minerala pentru a se rehidrata.
Popescu a precizat ca totusi situatia nu este chiar atat de grava. Ca vechi inginer agronom, "vicele" a povestit ca si inainte erau temperaturi foarte mari, dar lumea se plangea mai putin de asta.