Conducerea Primariei a declarat ca o noua licitatie pentru traseele de maxi-taxi va avea loc pe data de 16 august. Desi nu este prea convinsa ca proprietarii de maxi-taxi se vor prezenta la licitatie pentru a intra in posesia caietului de sarcini, edilii locali spun ca aceasta trebuie organizata pentru a respecta legea.
Inainte de licitatie, conducerea Primariei va incerca sa ia legatura cu reprezentantii proprietarilor de maxi-taxi pentru a stabili cu exactitate ce-i nemultumeste si pentru a gasi o solutie care sa-i determine sa participe la licitatie. "Vrem sa avem o intalnire cu proprietarii de maxi-taxi si sa le auzim doleantele, sa incercam sa rezolvam problemele. In toate orasele din tara s-a reusit, numai la Iasi nu se poate", ne-a declarat viceprimarul Vasile Munteanu.
Viceprimarul a precizat ca fenomenul de maxi-taxi a luat o amploare atat de mare incat, in acest moment, isi desfasoara activitatea firme din alte judete.
Ca urmare, Vasile Munteanu a declarat ca, daca nici la licitatia de pe 16 august, proprietarii de maxi-taxi nu se vor prezenta pentru preluarea caietului de sarcini va propune in Consiliul Local sesizarea Politiei Rutiere, Garzii Financiare si Registrului Auto pentru controlul activitatii acestora.
"Multi dintre proprietarii de maxi-taxi nu elibereaza bilete. Chiar eu am facut un control in urma caruia am constatat acest lucru", a precizat Vasile Munteanu.
Conducerea Regiei de Transport in Comun s-a aratat multumita de decizia viceprimarului Munteanu si spera ca aceasta va fi aprobata in Consiliu Local.
"Noi am propus de mai mult timp ca proprietarilor de maxi-taxi care nu respecta legea sa le fie interzisa activitatea. Speram ca vor fi obligati sa intre in legalitate", ne-a declarat inginerul sef al Regiei de Transport in Comun, Iulian Stoica.
In ceea ce priveste proprietarii de maxi-taxi, majo