Conform conducerii regiei, zilnic, mijloacele de transport sunt distruse de catre unii calatori mai putin civilizati, acestia provocand pagube imense.
Cele mai afectate de violentele calatorilor sunt scaunele a caror fata din plus sau piele este distrusa sistematic de catre calatori. Urmatoarele pe lista sunt compostoarele. Pentru a motiva necompostarea biletului in cazul unui control, mai ales cand tramvaiul este aglomerat, o parte din calatori recurg la aceasta metoda pentru a nu mai scoate niste bani din buzunar.
"La toate acestea se adauga si curatenia. La iesirea pe traseu, mijloacele de transport sunt curate dar imediat devin foarte murdare, predominand in special cojile de seminte ca un barometru al nivelului de educatie a unor calatori", a precizat inginerul sef al regiei, Iulian Stoica.
Acesta a precizat ca RATC se confrunta in ultima perioada cu cazuri mult mai grave: agresarea vatmanilor si furturile sau spargerile de geamuri ale mijloacelor de transport in comun.
"Acum cateva luni, niste tineri, in Zona Industriala, au coborat pe geam. Efectiv au scos geamul de la locul lui si au coborat, desi usa era libera si tramvaiul nu era aglomerat", a precizat Iulian Stoica.
De altfel, conducerea regiei spune ca Zona Industriala, Dacia si CUG sunt zonele unde Regia Autonoma de Transport in Comun sufera cele mai mari pierderi din cauza calatorilor.
Pentru a preintampina astfel de cazuri, RATC cauta solutii dar situatia este dificil de rezolvat. Desi a incercat sa asigure cat de cat un confort calatorilor, regia a fost nevoita in ultima instanta sa apeleze la scaune din plastic in locul celor traditionale pentru a nu fi distruse sistematic.
Deocamdata doar in privinta acestora s-a putut lua o masura, compostoarele, geamurile si usile ramanand in continuare la discretia calatorilor mai putin civilizati.
Conducerea