Un sofer de la "Eco" a cistigat un pariu care i-a adus moartea. Victor Girba si-a dat duhul imediat dupa ce a ras doua halbe cu coniac. El pariase cu colegii de serviciu ca poate sa bea un litru de coniac pe nerasuflate. Intr-adevar, dupa ce a dat pe git cele doua halbe cu alcool, n-a mai suflat. La 47 de ani, barbatul a murit cu capul pe masa, sub ochii colegilor de breasla. Cind prostia, mindria si ceasul rau isi dau mina, pot aduce moartea. Anturajul incurajeaza, adeseori, caderea unui individ in pacat, iar de la a gresi, pina la a da ortul popii, dintr-un gest stupid, nu-i decit un pas. Pasul acesta a fost facut, recent, de Victor Girba. La capatul unei zile de munca, soferul profesionist a tinut sa le demonstreze colegilor ca poate duce, pe o zi caniculara, un litru de coniac. Se stie ca, in breasla conducatorilor auto, se obisnuiesc betiile crunte, incinse la sfirsitul curselor de pe sosele. De altfel, nici in alte medii, nu sint straine "chefurile cu baietii" ori "raspincile", dupa o zi de munca istovitoare. De regula, pentru barbatii de barbati, "una mica" cu baietii de la serviciu este la ordinea zilei. Problema este, insa, ca, pe fondul unui organism slabit, alcoolul este un dusman pervers. Ingurgitat in cantitati impresionante, pe stomacul gol, bautura este o otrava, adesea fara antidot. Din cauza unei "supradoze" de coniac, barbatul de nici 50 de ani a schimbat patul conjugal cu o "laita" (masa pe care se aseaza mortul) si un loc de veci. Obiceiul soferilor profesionisti de a-si stinge setea dupa o lunga zi de munca si, implicit, de abstinenta bachica, i-a fost fatal unui angajat al SC "Eco" SA. Vesel si dornic de "afirmare" in grupul sau de prieteni si colegi, barbatul, de numai 47 de ani, s-a batut cu pumnul in piept ca poate sa bea un litru de coniac, fara sa aiba "nici pe dracu'". Mai in gluma, mai in serios, "baietii" l-au provocat si i-au pus inaint