o întîlnire cu scriitorii francezi

Yann APPERY şi Claire LEGENDRE

Unii vin prea repede, alţii prea tîrziu De cîte ori citesc, mai ales în reviste franţuzeşti, despre "noul val" de tineri scriitori mă întreb, cam paşoptist-retoric, cîte debuturi adevărate au fost la noi în ultimul timp, cîţi dintre tinerii scriitori scriu (în primul rînd şi înainte de orice), cîţi mai reuşesc să publice (şi să trăiască) în condiţii decente. Cu vreo două excepţii, editurile serioase nu au colecţii de debut şi de contemporani. Un prozator care a primit premiul de debut la Cartea Românească nu reuşeşte să-şi publice al doilea roman, cel puţin la fel de bun ca primul, din motive "de risc"; o poetă foarte interesantă îşi vede cartea zăcînd într-o editură cu renume pînă cînd aceasta din urmă dă faliment; un alt prozator tînăr scrie o carte de critică despre proza optzecistă, din care apare doar un volum, restul aşteptîndu-şi (noul) editor. Nu sînt bani, desigur, pentru tineri, ca şi pentru scriitorii mai puţin tineri, pentru ediţii critice şi dicţionare. Există însă cu adevărat dorinţa (editorilor, scriitorilor şi criticilor care au dacă nu putere, cel puţin influenţă) de a sprijini tinerii scriitori talentaţi? În ultimă instanţă, îşi asumă cei care pot face ceva pentru publicarea unor cărţi noi (atipice, deranjante, e treaba criticii să hotărască) responsabilitatea prăfuirii lor în debaralele editurilor? Mă tem că aşa cum azi reconsiderăm o literatură de sertar, peste un timp o să avem în istoriile literare care se respectă un capitol de "literatură virtuală", în care se vor discuta cărţi apărute - fatalmente - direct pe Internet. Iar toate pioşeniile cu "mirosul hîrtiei imprimate" şi "cartea ca obiect de artă" (care-l bîntuie şi pe Bill Gates) vor fi rezervate Marii Literaturi, din ce în ce mai departe de (mişcătoarea) lume prezentă. Mai e ceva: cel mai adesea, cititorii