Numărul 89 al Observatorului cultural publică o binevenită dezbatere în jurul "Legii pentru folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice", aflată în curs de adoptare în Parlament. Dezbaterea e cu atît mai interesantă, cu cît la ea participă şi specialişti în domeniul lingvistic (Rodica Zafiu şi Andra Şerbănescu), specialişti care lipsesc şi au lipsit întotdeauna de la elaborarea legilor şi a reglementărilor oficiale care au ca obiect limba română (cum a fost cazul reglementărilor Academiei cu privire la grafia cu "â"). De data aceasta, însă, situaţia este mult mai gravă, fiindcă este vorba de o lege, adică de un act care prevede pedepse pentru cei care se abat de la normă. Printre altele, în lege este statuată pedepsirea greşelilor de limbă şi înfiinţarea unui "Serviciu pentru folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice", adică - după cum se observă în şapoul grupajului din Observator cultural - înfiinţarea unei "poliţii a limbii", în bravă descendenţă a lui Ilf şi Petrov, Kafka sau Orwell, în fond un organism de exercitare a cenzurii. Legea, pe lîngă eroarea juridică în care se află, prezintă ea însăşi abateri de la normele lingvistice actuale. Acest lucru este observat şi de Andra Şerbănescu în articolul său intitulat "Un text care cade sub incidenţa legii pe care o instituie", care se apucă să corecteze cu pixul roşu textul legii, ca pe o teză la limba română. Nota pe care ar fi putut s-o dea este cam mică, avînd în vedere că lucrarea este aproape înroşită - plină de formulări improprii, de folosiri inadecvate ale termenilor şi conţinînd inclusiv o cacofonie. Dar greşelile de formulare nu sînt, de fapt, marea problemă a legii, aberaţia porneşte - după cum observă Andra Şerbănescu - de la fundamentul ei, de la ideea că se poate legifera o abilitate: "Abilitatea indivizilor de a produce texte corecte şi de a comunica