Acasa TV a inceput sa programeze, la orele serii, o serie de filme bune, ecranizari mai vechi sau mai recente, cu proganosti mai mult sau mai putin renumiti. Printre acestea, recent a fost programat Stealing Beauty, ecranizare din 1996, cu Liz Tyler si Jeremy Irons in rolurile principale.
Filmul a fost considerat un comeback al regizorului Bernardo Bertolucci. Dupa Il Conformista, Last Tango in Paris si un alt last, The Last Emperor, Bertolucci a avut o perioada in care The Sheltering Sky si Little Buddha nu i-au adus aprecieri semnificative. Stealing Beauty, in care Lucy Harmon (Tyler), o adolescenta americana de 19 ani vine intr-o Italie, cuibusor pentru boemii americani, pentru a-si gasi tatal si a-si pierde virginitatea, n-a fost scutit de comentarii defavorabile.
Obiectia principala a vizat lentoarea filmului, toropeala care pare ca a trecut din peisajul scaldat de soare in chiar miscarea camerei de filmat. Titlul filmului arata insa din start ca asemenea obiectii nu isi au locul.
Bertolucci a plecat in cautarea esteticului, sub toate formele sale si a sfirsit, inevitabil, prin a realiza un film estetizant, in care nu se intimpla mare lucru pentru ca miza nu este desfasurarea unei povesti, cu inceput, cuprins si incheiere, ci contemplarea frumosului. Acest film, fara suflu epic, creeaza un alt fel de implicare a spectatorului, antrenindu-l intr-un voyeur-ism perpetuu, care isi gaseste obiectul fie in perfectiunea trupurilor omenesti, fie in luxurianta unei veri in stil italian, cu dealuri cotropite de verdeata, fie in poezii si sculpturi, fie in hipnoticele miscari ale dansatorilor care participa la o serbare cimpeneasca. Pina si iubirea este traita, prin prezenta personajului lui Jeremy Irons, Alex Barnes, un scriitor bolnav de cancer, aflat in ultima faza a bolii, ca o contemplare de la distanta a persoanei iubite.
Daca e
