"Î ntre 1968 şi 1974 Virgil Trofin accede la eşalonul suprem al puterii comuniste, devenind membru al Prezidiului Permanent al Comitetului Executiv. Declinul său politic debutează însă în 1969 cînd este frustrat de funcţia de secretar al C.C.-ului şi, ca modestă compensaţie, i se acordă poziţia de preşedinte al Uniunii Naţionale a CAP-urilor. Degringolada lui Trofin capătă un ritm tot mai intens după 1974, cînd ambiţiosul birocrat încetează să mai facă parte din Prezidiul Permanent şi este, în consecinţă, eliminat şi din misteriosul Consiliu al Apărării Naţionale. Între 1971 şi 1972 Trofin devine preşedinte al sindicatelor, iar între 1972 şi 1974 deţine funcţiile de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministru al Comerţului Interior. Menuetul Nomenklaturii continuă în 1974, cînd Trofin este expediat la Braşov ca prim-secretar al Comitetului judeţean de partid. Între timp, Gheorghe Pană, fostul confrate utemist, împărăţea în secţia

de cadre a C.C.-ului. Aş mai aminti aici un mic detaliu, elocvent însă pentru stilul insinuant-despotic al lui Trofin: secretar al C.C.-ului în 1968, el avea să participe la Conferinţa Naţională a UASR din acel an, manifestîndu-se, încă o dată, ca un vigilent aparatcik stalinist. În cuvîntarea sa la Conferinţă, Trofin atacă tendinţele experimentale şi de avangardă ce căpătau amploare în rîndurile studenţimii. Ţinta sa nemijlocită o constituiau faimosul «Teatru din pod» şi mai ales revista clujeană studenţească «Echinox». Pentru exponentul birocraţiei obscurantiste nimic nu era mai deranjant decît faptul că studenţii clujeni încălcaseră tabu-urile cenzurii şi publicaseră traduceri din opera filosofului german Martin Heidegger. Într-un acces de furie jdanovistă, Trofin exclama: «Partidul nu dă burse pentru traducerea filosofilor nazişti!»"

(Vladimir Tismăneanu, Arheologia terorii, Editura Eminescu, 1992) Tita CHIPER