În general, cînd aud de expoziţii, primul gînd mi se îndreaptă înspre tablouri, sculpturi sau alte opere de artă. Expoziţia organizată de ANPC, (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) timp de trei zile la ROMEXPO, a îndreptat însă atenţia vizitatorilor înspre un alt fel de artă. O artă veche, învăţată şi perfecţionată de-a lungul generaţiilor, păstrată şi transmisă din tată în fiu, arta comerciantului viclean, dornic de cîştiguri în contul naivităţii cumpărătorului. Încurajată de extinderea comerţului de tarabă, arta falsului şi înşelătoriei s-a dezvoltat, dincolo de reclama mincinoasă a etichetelor sau a denumirilor uşor mutilate, de firme celebre, în lucruri care frizează deja absurdul. Gama (din păcate) largă a expoziţiei a cuprins, de la produse alimentare la aparate electro-casnice, second-hand sau fără buletin de verificare. În domeniul culinar s-au putut "admira" capacele bombate ale conservelor de zarzavat şi murături, cutii de iaurt Danone stîlcite, expirate şi comercializate, cutii de Bergenbier, depozitate în locuri improprii, ruginite sau datate din secolul trecut. De asemeni, produse ivite din neant, fără producător sau distribuitor, produse "no name", ieftine buzunarului dar scumpe sănătăţii. "Omul preferă să ia o cutie de margarină de la tarabă din cauza cîtorva sute de lei mai puţin... din păcate nu mai verifică producătorul sau data expirării". Acelaşi risc se poate ivi şi în cazul cosmeticelor. Prezente şi ele la expoziţie au făcut cu ochiul celor grăbiţi de a procura creme şi loţiuni din piaţă şi nu din magazin. Cremele "Nivea" sau "Ponds", din cele bronzate la soarele de tarabă, se pot lua la întrecere cu parfumurile "franţuzeşti", Tresor, Chanelle 5, sau Davidoff, chilipirurile de o mie de lei gramu', care nu costă
mai mult decît fac. În aceeaşi serie, pantofii din "piele" de plastic au concurat graţios tricourile